Homepage  / Știri / Televiziune

De astăzi, Disney Channel difuzează sezonul al treilea din „Casa lui Raven”. Ce spun actorii despre serial

De astăzi, Disney Channel difuzează sezonul al treilea din „Casa lui Raven”. Ce spun actorii despre serial
3

de Redactia Tvmania

Sezonul 3 din „Casa lui Raven” începe astăzi la Disney Channel de la 17.30, cu noi provocări și decizii pentru viitor pentru Raven Baxter, membrii familiei sale și prietenii lor. Booker, Nia și Tess formează un grup muzical,  cu Levi pe post de director muzical și video, Raven e hotărâtă să își lanseze propria linie de modă în timp ce Chelsea își găsește drumul ca life coach. Pe scurt, gașca gălăgioasă își descoperă noi talente. Cum se văd descoperirile lor din spatele camerei și care sunt secretele acestui sezon 3 povestesc chiar actorii.

ANNELIESE VAN DER POL, RAVEN-SYMONƒIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

  1. Muzica din spatele scenei

„Suntem foarte muzicali pe platourile de filmare ale serialului „Casa lui Raven” spune Navia Robinson care joacă rolul Niei. „Isaac, Raven, Anneliese, Sky și cu mine iubim muzica. Lui Sky îi place rapp-ul, Isaac cântă și fredonează non-stop, iar Anneliese are o voce foarte frumoasă cu care ne încântă. Cel mai adesea cântă muzica din film, Isaac cântă R&B, Sky, rapp, iar eu orice îmi trece prin cap.

  1. Efecte senzaționale

Raven-Symoné și Anneliese van der Pol sar pe jet schi-uri într-o scenă spumoasă de la începutul sezonului 3. „Filmatul pe jet schi-uri a fost foarte distractiv” spune Raven-Symoné care joacă în show rolul lui Raven. „Sa va zic un secret, scena am filmat-o într-o piscină de bebeluși în studio. Nici gând să fi fost pe malul oceanului. Echipa de producție s-a distrat copios în ziua aceea. Ori de câte ori reușesc să fac pe cineva să râdă am certitudinea că mi-am făcut treaba cum trebuie. S-a râs mult la filmări”.

  1. Episod ceva de speriat, de Halloween

„Episodul de Halloween de anul acesta este foarte special. Vedem cum, atunci când două mediumuri intră în contact de Halloween pot face schimb de corpuri. Vă imaginați ce urmează! E un episod foarte amuzant în care eu și Raven facem schimb de corpuri. Raven trebuie să participe la un festival școlar, iar eu trebuie să merg la o întâlnire de lucru în locul lui Raven”, spune Isaac Ryan Brown, care îl interpretează pe Booker.

  1. Chicoteală maximă

„Sezonul trei e foarte amuzant. Atunci când primim un scenariu nou ne place să căutăm glumele mai întâi. Râd cu gura până la urechi la prima lectură a scenariului însă sunt dăți în care chicotim la glume și pe platou, la filmări și nu ne mai putem opri. Ni se întâmplă frecvent mie și lui Raven”, spune Jason Maybaum, care îl joacă pe Levi.

  1. Animalele sunt binevenite pe platou

„Am un Chihuahua pe nume Budapesta care mă însoțește la filmări zilnic. L-am intitulat câinele oficial pe platoul de filmare, așadar copiii îl pot lua acasă ca să aibă grijă de el din când în când. Oricând am planuri de a pleca în weekend întreb „Cine vrea sa o ia pe Budapesta în weekend?” Iubim cățelul și asta ne unește. Știu că atunci când voi fi bătrână mă vor suna să mă întrebe ce face Budapesta” spune Raven.

  1. Isaac este bufonul distribuției

„Fiecare are un umor propriu, dar Isaac e bufonul. Face tot felul de glume și farse. E adolescent, așa că multe grozavii debitează. Întotdeauna ne dă motive bune de a ne amuza”, spune Nia.

  1. Chestiuni serioase de discutat sezonul acesta

„Când și când avem și subiecte serioase de discutat în serial. Cred că e important să ne referim la aspecte de care tinerii se lovesc în viața de zi cu zi, motiv pentru care îmi place când devenim serioși. Într-unul din episoade îl vedem pe tatăl lui Levi, Garrett și pe Levi întrebându-l „De ce ai face asemenea lucruri?” Abordăm deci și subiecte serioase”, explică Jason.

  1. Raven-Symone a regizat două episoade din show

„E adevărat. Am fost foarte încântată, dar și stresată. A fost pentru prima dată când am făcut regie, dar toți din distribuție au fost foarte drăguți și m-au ajutat să o scot la capăt ,” spune Raven. „O să facem și sezonul 4 și sper că voi mai face și regie. Abia aștept.”  

  1. Un grup muzical își face debutul în sezonul 3

„În sezonul 3, formația Chi-lective debutează și e chiar cool. Formată din Nia, Tess și Booker, trupa e chiar cool și cântă cântece originale. În sezonul trecut, a fost un episod în care oamenii au descoperit că putem cânta. În acest sezon, mergem mai departe și lansăm Chi-lective. Cântecele sunt bune și se integrează în poveste. La un moment dat Booker are probleme cu notele la școală. „Dacă nu vii cu note mai bune, nu vei mai face parte din Chi-Lective” îi spune mama lui. Și astfel ajungem să compunem un cântec care să îl ajute să treacă un test. Învață cântând”, spune Isaac.

  1. Dans, dans

„Sezonul acesta se și dansează mult, nu doar că se cântă. Partea legată de dans e favorita mea din producția serialului pentru că e foarte distractivă. Chi-Lective adoră să danseze, așa că am învățat coregrafii și mai multe stiluri de dans. Într-unul din episoade încerc să impresionez o fată, așa că învăț un dans special. Abia aștept să îl vadă telespectatorii”, spune Isaac.

  1. Arta lui Raven, pe platou

„Raven e o artistă foarte bună. Dacă vă uitați cu atenție pe platou veți vedea diverse piese ale ei pe pereți, dar și în vestimentația ei. Raven pictează piese vestimentare și chiar o pereche de cizme. E foarte plăcut să îi vezi munca peste tot,” spune Navia Robinson.

Noi episoade vor fi difuzate în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 17.30, la Disney Channel.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton