Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

De ce a ales-o Cătălin Botezatu pe Violeta?

de Redactia Tvmania

Urmăriţi o ediţie retrospectivă a show-ului “Burlacul” şi aflaţi ce a condus la decizia finală a lui Bote.

.

Botezatu are planuri mari cu Violeta, învingătoarea de la “Burlacul”.

Astăzi, 9 septembrie, de la 20.30, la Antena 1, puteţi urmări cele mai extravagante şi romantice momente din timpul emisiunii “Burlacul”. În urmă cu o săptămână, designerul Cătălin Botezatu şi-a ales jumătatea la Paris, pe esplanadele din faţa turnului Eiffel. După peripeţii şi momente de tensiune, Violeta Babliuc în vârstă de 24 de ani din Timişoara este cea care a reuşit să cucerească inima burlacului de 43 de ani.

Folosind înregistrarile din timpul emisiunii, episodul va reconstrui, pas cu pas, istoria celor doi, de la întrevederea în care Violeta l-a sărutat pentru prima dată, mai exact, chiar de la prima întâlnire. Vor fi surprinse de asemenea cele mai romantice, amuzante sau conflictuale momente din show-ul “Burlacul”.

Iar pentru a putea răspunde la întrebarea “de ce Violeta” este necesară şi o radiografie a relaţiilor cu celelalte concurente. Filmările din episoadele anterioare vor clarifica anumite aspecte legate de interacţiunea şi chimia dintre burlac şi participantele la show-ul “Burlacul”.

Chiar dacă emisiunea s-a terminat, Cătălin şi Violeta intenţionează să-şi continue relaţia.

Conducându-l pe Cătălin la avionul care îl ducea în Islanda, Violetei i s-a dezvăluit deja un secret: designerul i-a spus că, la întoarcere, o aşteaptă un eveniment important, o surpriză pe care tânăra nu o va uita niciodată.

De altfel, Bote a mărturisit în cadrul emisiunii “Acces direct” că a simţit din al treilea episod că Violeta va fi aleasa şi crede că, alături de el, tânăra va avea multe de învăţat.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te