Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

De ce au ajuns Anda Adam și Maurice Munteanu la cuțite. Concurenta „Bravo, ai stil!”, dezavantajată? „Explicațiile tale nu sunt coerente”

de Andra Stana,

Competiția de la „Bravo, ai stil! Celebrities” devine din ce în ce mai dură. Cel mai nou conflict a avut loc recent între Anda Adam și Maurice Munteanu. Totul după ce artista s-a considerat dezavantajată de jurat. Anda Adam a făcut niște comentarii care l-au deranjat pe Maurice. În final, juratul a plecat din platoul emisiunii de la Kanal D.

Anda Adam și Maurice Munteanu, la cuțite la „Bravo, ai stil!”

Momentul defilării Andei Adam din ediția de vineri a “Bravo, ai stil! Celebrities” s-a încheiat cu un schimb dur de replici între aceasta și Maurice Munteanu. Și Raluca Bădulescu s-a implicat în discuție, scrie click.ro.

“Nu mai sunt suficient de motivată să vin aici în platou cu o ținută pe care să o pot purta cu energia mea bună, să-mi pot alege o piesă, să pot crea o poveste. Simt că în orice aș veni îmbrăcată nu sunt suficient de potrivită în poveste, în ambianță cu corpul meu și cu orice reprezint eu, Anda, motiv pentru care vreau să mă retrag. Ajung în faza în care nu mai dorm noaptea. Nu mă mai simt confortabil”, a spus Anda Adam după câteva zile în care s-a simțit neîndreptățită de Maurice.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Juratul, la rândul lui, a încercat să-i dea o explicație, dar lucrurile au luat o turnură „explozivă”:

„Poți să dai un comunicat de presă, să scrii pe Facebook că Maurice Munteanu are ceva cu tine, că te persecută. Jur, fă ce vrei. Ți-am explicat coerent niște lucruri, nu le-ai înțeles, ai spus că asculți, dar nu asculți nimic”.

Concurenta a venit imediat cu replica: “Nu am cum să le înțeleg, explicațiile tale nu sunt coerente”, moment în care Maurice s-a ridicat de la masa juriului și a părăsit emisiunea: “Dacă are tupeu să spună că explicațiile mele nu sunt coerente, eu mă retrag din acest platou”, a spus acesta.

„Nimeni nu l-a mai scos pe Maurice din platou”

La scurt timp, un alt membru al juriului „Bravo, ai stil!” a simțit nevoie să îi țină partea lui Maurice. Raluca Bădulescu a declarat că, în șapte sezoane, nimeni nu l-a scos pe Maurice din platou. „Înseamnă că s-a întrecut măsura. Experiența ta în showbiz se simte. Întorci lucrurile în favoarea ta. E prima oară în istoria „Bravo, ai stil!” când cineva l-a scos din platou pe Maurice Munteanu. E inadmisibil. Una e să vă susțineți ținutele până în pânzele albe și alta e să săriți orice cal posibil”, a explicat Raluca Bădulescu.

După câteva minute, Maurice a revenit în platou. Nu a ratat momentul, și i-a atras atenția Andei că afirmațiile ei l-au deranjat.

„Ți-am explicat de nenumărate ori. Nu știu de ce spui că aplici, că nu aplici. Nu știu de ce spui că nu-ți dau sfaturi, că îți dau. Să spui că explicațiile mele nu sunt pertinente, mi se pare de o mitocănie sinistră. Chiar mă apucă nervii”, a spus Maurice.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te