Maria Dragomiroiu, despre părul ei lung
Maria Dragomiroiu este foarte mândră de părul ei și nu are de gând să renunțe la el niciodată. În plus, artista spune că părul este ca o carte de vizită pentru ea, iar fanii ei o admiră și pentru podoaba ei capilară, iar publicul nu și-ar dori ca ea să renunțe la acest look.
„Eu nu îl spăl cu… nu îmi pun ricin, nu pun nimic. O dată am pus când mi-a căzut. Din cauza unei stări emoționane, o tristețe grozavă… asta te poate face să îți pierzi părul, dar mi-a trecut. Am trecut de acest episod. Era foarte demult, dar părul este brandul meu. Părul este prietenul meu. Eu am foarte mare grijă de el pentru că nici nu mi se pare greu ceea ce fac eu. Eu tot timpul îl țin strâns, doar când merg pe scenă îl desfac. Părul meu este brand Maria Dragomiroiu și sunt foarte mândră de părul meu și mă simt cel mai bine atunci când lumea mă admiră când îl țin pe spate și mulți zic că la vârsta mea nu ar trebui, dar, uite, îmi mai pun câte o bentiță, câte ceva, dar nu pot să renunț la asta, că nici lumea nu mă vrea decât așa pentru că asta este Maria Dragomiroiu. Așa îmi stă mie bine, asta mă caracterizează și sunt fericită”, a spus Maria Dragomiroiu, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
De când și-a lăsat Maria Dragomiroiu părul lung
Maria Dragomiroiu a spus că părul i-a crescut atunci când a fost însărcinată cu cei doi copii ai ei. Ea a precizat că prin copiii ei a primit această imagine de la Dumnezeu și nu vrea să se despartă niciodată de părul ei.
„Mie mi-a crescut părul invers decât la toată lumea. Mie mi-a crescut părul când am fost gravidă cu copiii. Copiii mei sunt născuți la 11 luni și patru zile unul față de celălalt. Deci o femeie pierde calciu atunci când este gravidă, dar eu nu am pierdut calciu, eu am primit calciu și atunci mi-a crescu părul, nu am nicio problemă cu dinții, așa că Dumnezeu asta a vrut pentru mine. Asta a aranjat Dumnezeu pentru mine. Prin copiii mei, eu am această imagine cu părul meu lung. De atunci a început să îmi crească și am avut grijă de el și o să a toată viața. Chiar dacă nu o să mai cânt, n-am să mă despart de el”, a mai spus Maria Dragomiroiu.
Citește și: