Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale turceşti

„Decizia”, un nou serial turcesc pe Disney Plus. De ce să nu ratați producția plină de răsturnări de situație

de Anda Dincă,

Platforma de streaming online Disney Plus difuzează în prezent un serial turcesc de acțiune cu accente thriller, „Decizia”.

Serialul turcesc „Decizia” este difuzat pe Disney Plus

Producția „Decizia” (în original “Ben Gri”), lansată în luna noiembrie în țara de origine îl are în prim-plan pe Fuat (Timuçin Esen), un avocat de succes, a cărui viață se schimbă radical după ce fiica sa, Selin (Buçe Buse Kahraman), este violată. Odată cu acest eveniment tragic, Fuat începe să primească mesaje misterioase pe telefon pe care încearcă să le deslușească. Curând el decide să se răzbune pe cei care i-au făcut rău fiicei sale, iar alături îi este mereu soția, Hülya (Ebru Özkan). Căpitanul Bülent (Onur Bilge) și adjunctul șefului poliției, Leyla (Selin Kahraman), încearcă să-l oprească pe Fuat să nu facă lucruri necugetate.

De-a lungul celor 8 episoade, telespectatorii vor afla și poveștile personajelor Arda (Alican Yücesoy), partenerul lui Fuat, și Ceyda (Ilayda Akdoğan), prietena apropiată a lui Selin.

Serialul “Decizia” are un ritm alert, multe răsturnări de situație, dar și o distribuție bine aleasă. Timuçin Esen a mai fost văzut la noi în “Gülperi”, în timp ce pe Ebru Özkan o vedeți în prezent la Happy Channel în “Furtună pe Bosfor” (în rolul Dilara). Cei doi au mai avut ocazia să joace împreună în serialul “Hekimoğlu”, difuzat în Turcia între 2019-2021. Buçe va apărea la Antena 1 în serialul “Dragoste rebelă” (“Yalı Çapkını”), care va avea premiera pe 6 ianuarie. Tot în “Dragoste rebelă” va juca și actrița Selin Kahraman.

Decizia este un serial puțin cam dur pentru public. Personajului principal i se întâmplă ceva rău, iar după aceea el parcurge etape ale vieții pe care nu le-a parcurs niciodată. Această poveste ne-a atras cu adevărat. Am reușit să pătrundem în colțurile întunecate ale minții personajului cât mai mult posibil”, a declarat pentru t24.com.tr regizorul Durul Taylan.

Impresionat de rolul său, actorul Timuçin Esen a declarat: “Producția are o poveste complexă. La fel și personajul pe care am avut ocazia să-l joc. Am încercat să evităm lucrurile simple. O persoană încearcă să-și facă dreptate pe cont propriu și vom afla la ce poate renunța pentru asta. Vom vedea care sunt limitele lui Fuat și ce este dispus să facă pentru a supraviețui”.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te