Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

De doi bani speranţă pentru Lucescu

de Redactia Tvmania

Nu numai echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, mai are şanse minime de calificare în semifinalele Ligii Campionilor, după primul tur din sferturi.

Ucrainienii au pierdut, scor 1-5, în deplasarea de la FC Barcelona, iar Tottenham (0-4 cu Real Madrid), campioana en-titre Inter Milano (2-5 pe teren propriu, cu Schalke) şi Chelsea Londra (0-1 acasă, cu Manchester United) par la rândul lor condamnate la eliminare.

Cu excepţia londonezilor, care pornesc cu şansa a doua, dar păstrează totuşi speranţe, celelalte echipe trebuie să răsfoiască paginile de istorie recentă a competiţiilor europene pentru a găsi situaţii similare care s-au terminat cu bine.

Alte reveniri spectaculoase

Şahtior, care o găzduieşte pe FC Barcelona diseară, de la 21.45, la TVR 1 are nevoie de un miracol, mai ales pentru că joacă împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din istorie, însă nu ar fi prima care răstoarnă un handicap de patru goluri.

În 1986, Real Madrid a pierdut cu acelaşi scor în deplasarea de la Borussia Mönchengladbach, din Cupa UEFA, dar a câştigat cu 4-0 pe teren propriu, ajungând chiar să câştige trofeul în acel an. Cu doi ani înainte, Partizan Belgrad a pierdut, scor 2-6, la Queens Park Rangers, dar a revenit în faţa propriilor suporteri, câştigând tot cu 4-0.

Lucrurile sunt mai complicate pentru Tottenham, care au pierdut tot la patru goluri diferenţă, dar fără să înscrie. Un 5-0 cu Real Madrid ar fi una dintre cele mai mari surprize din istoria sportului, nu?

Inter pare condamnată

În ce o priveşte pe echipa conaţionalului Cristi Chivu (care nu va juca în returul de mâine, deoarece a luat roşu în tur), acel 2-5 cu Schalke de acum o săptămână pare insurmontabil. Cel puţin, italienii pot privi către exemplul Deportivo La Coruña, care a fost învinsă cu 4-1 de AC Milan în sferturile Ligii Campionilor din 2004, pentru a se califica după un 4-0 pe teren propriu.

Chelsea se deplasează la Manchester United tot după o înfrângere pe teren propriu, dar la un scor acceptabil: 0-1. Inter Milano a reuşit să întoarcă un rezultat similar chiar în runda trecută din acest sezon, depăşindu-i cu 3-2, în deplasare, pe Bayern, pentru a se califica.

Victorii la scor şi în Europa League

Competiţia Europa League, ale cărei manşe secunde din sferturile de finală sunt programate joi, a avut nişte sferturi de finală la fel de dezechilibrate. În afară de Braga şi Dinamo Kiev, care au terminat la egalitate, scor 1-1, în Ucraina, FC Porto (5-1 cu Spartak Moscova), Villareal (5-1 cu Twente) şi Benfica (4-1 cu PSV Eindhoven) îşi fac deja planuri pentru semifinale.

Iată programul complet al partidelor din această săptămână, de pe posturile autohtone:

Liga Campionilor

Azi
Şahtior Doneţk – FC Barcelona, ora 21.45, TVR 1

Manchester United – Chelsea, ora 21.45, Dolce Sport

Mâine
Tottenham – Real Madrid, ora 21.45, TVR 1

Schalke 04 – Inter Milano, ora 21.45, Dolce Sport

Europa League

Joi
Spartak Moscova – FC Porto, ora 20.00, Sport.ro

PSV Eindhoven – Benfica, ora 22.00, Sport.ro

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te