În fiecare an, corespondenţii Ştirilor Pro TV care aduc duminică de duminică anchete în cadrul emisiunii „România, te iubesc!” se bucură de tihna pe care o aduce sărbătoarea Paştelui.
În fiecare an, corespondenţii Ştirilor Pro TV care aduc duminică de duminică anchete în cadrul emisiunii „România, te iubesc!” se bucură de tihna pe care o aduce sărbătoarea Paştelui.
„Paştele e o sărbătoare a liniştii şi aşa încerc în fiecare an să o primesc. Şi cu cât mai mulţi din familie sunt aproape, cu atât mai mare bucuria”, mărturiseşte Cristian Leonte, gazda emisiunii.
Paula Herlo va avea un „adversar” nou cu care se va întrece la ciocnit ouă. Băieţelul ei, Vladimir, are deja aproape opt luni şi va participa la ritual.
„Va fi probabil cel mai frumos Paşte, pentru că voi ciocni un ou roşu cu fiul meu”, spune Paula Herlo, care rămâne în Bucureşti, unde va fi înconjurată de prieteni şi copiii lor.
Şi pe Anca Nastasi sărbătoarea Învierii Domnului o duce tot în sânul familiei.
„Întotdeauna suntem în grădină, la un picnic cu ouă roşii. Ne bucurăm că ne avem unul pe celălalt şi că, în sfârşit, suntem cu toţii acasă, împreună”, povesteşte Anca.
Nici Cosmin Savu nu percepe Paştele nicăieri în afară de acasă:
„Clar Paştele înseamnă familie, multă linişte şi acasă în Ardeal, unde se taie mielul sau iedul cel gras pentru fiul rătăcitor”.
După ce va pleca de la Mănăstirea Curtea de Argeş, de unde Pro TV transmite anul acesta Slujba de Înviere, Alex Dima se va întâlni cu rudele lui.
„Ca în fiecare an, stau de vorbă cu neamurile, ciocnim ouă şi mâncăm cozonac”, povesteşte Alex.
Rareş Năstase plănuieşte la rândul lui o escapadă la Sibiu, unde are o căsuţă de vacanţă. „Vreau să fiu, ca de obicei, cu prichindeii mei, la aer curat. Şi îmi doresc să ajung şi la părinţii mei, la Turnu-Severin”, spune Rareş.