Homepage  / Știri

De Sfântul Valentin, TV Paprika te învaţă să găteşti deserturi delicioase

De Sfântul Valentin, TV Paprika te învaţă să găteşti deserturi delicioase

de Redactia Tvmania

Anul acesta, pe 14 februarie, TV Paprika îşi seduce telespectatorii cu cele mai gustoase reţete de tarte, plăcinte, brioşe sau alte prăjituri şi îi invaţă cum să le gătească pentru persoanele iubite.

Pe parcursul întregii zile de joi, bucătari renumiţi, din diverse colţuri ale lumii, se vor întrece în a găti cele mai variate deserturi.

Dacă la prima vedere dulciurile par complicat de preparat, ei bine Michal Nikodem, gazda show-ului Băiatul Dulce, difuzat de la orele 08:00 şi 16:30, demonstrează că nu este deloc aşa. Tanarul bucătar dezvăluie câteva trucuri de gătit prăjituri tradiţionale de origine cehă.

Bucătarul şef specializat în deserturi Eric Lanlard promite dulciuri simple, care nu necesită mult timp de pregătire. Faimosul patiser poate fi urmărit în emisiunile Prăjituri Glamour de la ora 09:00 şi O nebunie de mâncare de la ora 15:25.

Pentru iubitorii deserturilor inspirate din zona rurală, Bunicuţe dulci este emisiunea potrivită şi poate fi vizionată de la ora 18:00.

Cuptorul dulce de la orele 19:30 şi 21:55 îl prezintă pe John Barricelli, care şi-a însuşit tehnicile de preparare a dulciurilor până la nivel de măiestrie.

Nici bucătarii români nu lipsesc. Cunoscuţi pentru talentul lor gastronomic, Antonio Passarelli şi Cristi Sora vor găti alături de vedete în Fabrica de reţete, de la ora 13:50. Adrian Szucs dă viaţă bunătăţilor din copilărie, în stilul specific, în Dulciuri, tradiţie de cinci stele, emisiune difuzată la ora 22:30. Dacă vă place ciocolata, atunci nu trebuie să rataţi Istoria ciocolatei de la ora 23:30.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton