Traficul intens din Roma, concurenta dintre televiziunile din lumea intreaga si masele de pelerini au transformat experienta de reporter special la Vatican, a Melaniei Medeleanu, intr-o aventura cu adevarat palpitanta.
Pentru mai bine de o saptamana, polul religios al lumii a fost transferat, cu toata greutatea lui, de la Mecca la Vatican. Motivul e lesne de inteles: decesul Papei Ioan Paul al II-lea. Iar dovada o reprezinta milioanele de pelerini, care au luat cu asalt Roma si, implicit, micul stat papal. N-a fost greu sa observi pe micile ecrane interminalele coloane de oameni care misunau in jurul intrarii din Vatican. Insa, mai mult decat aceste imagini, atmosfera funeraliilor si a zilelor de doliu a fost din plin resimtita de reporterii speciali trimisi la fata locului. In cazul postului Realitatea TV, trimisii au fost in numar de trei: Sanda Nicola, Cosmin Prelipceanu si Melania Medeleanu. Primii doi au fost, au vazut, au transmis ceea ce au avut de transmis, din imediata vecinatate a statului papal si s-au intors la treburile lor de zi cu zi. Insa cel de-al treilea martor al sumbrului eveniment, ne-a povestit cu lux de amanunte tot ceea ce s-a intamplat in jurul ei, dincolo de imaginile video si intervenetiile din doua in doua ore.

Urmărește-ne pe Google News