VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Trilogia Matrix a marcat istoria SF-ului într-o manieră profundă. Dincolo de universul science-fiction creat, efectul „bullet-time”, în care vedeam cum se comprimă aerul la trecerea unui glonț, ori tehnica „morphing” prin care vedeam cum personajele se lăsau extrem de mult pe spate în timpul scenelor de luptă, au făcut istorie.
Produs hibrid, la graniţa dintre cinema, bandă desenată şi joc video, seria The Matrix a devenit şi etalonul în materie de thrillere cyber-futuriste. A generat, asemenea seriei Star Wars, o mitologie proprie. A însemnat o revoluţie vizuală, cu o estetică unică, surprinzătoare și la 20 de ani de la data lansării. Neo, protagonistul, sfida timpul, gravitația, esenţa însăşi a realităţii, iar ecranul a fost umplut de cele mai remarcabile secvenţe de luptă văzute vreodată.
După un debut extrem de apreciat cu primul film, continuările din 2003 rămân memorabile prin efectele speciale ce nu par deloc datate, ba chiar dau în continuare lecţii unor producţii noi, cu bugete mult mai mari.
Conținutul ideatic
Trilogia Matrix oferă o perspectivă distopică despre ce ar putea să fie o lume în care oamenii ajung să fie controlați de roboți. Metarealitatea e în acest film cea care conține adevărul, pe când realitatea curentă a personajelor din film este o minciună.
Așadar, premisa de la care pleacă „The Wachowskis” în seria Matrix: Dacă realitatea virtuală nu ar fi doar o plăcută evadare, ci un instrument eficient prin care oamenii ar fi sechestraţi într-o lume virtuală? Asta este dilema pe care o are în faţă specialistul în computere Thomas Anderson, alias Neo (Keanu Reeves).
Povestea
Este anul 1999, iar Anderson lucrează în faţa unui calculator într-un banal birou cu separeu, ocupându-se în paralel şi cu ceva activităţi de hacker. Prin ele, îl va cunoaşte pe Morpheus (Laurence Fishburne), care are unele ştiri noi pentru Anderson – anume că nimic din ceea ce se petrece în jurul lui nu este real, anul nu este 1999 ci mai degrabă 2199 şi se pare că el, Thomas, ca şi alţi oameni din jur, sunt victime ale lui Matrix – „matricea”, un amplu sistem de inteligenţă artificială care a reuşit să paraziteze minţile oamenilor creând iluzia unei lumi reale, dar exploatându-le inteligenţa şi corpurile pentru energie, pentru ca mai apoi să se debaraseze de ei. Morpheus, totuşi, crede că lucrurile s-ar putea schimba odată ce va interveni Neo, „alesul”, cel care poate schimba „matricea”, readucându-le oamenilor libertatea.
Nimeni nu a înțeles inițial premisa filmului The Matrix
Lana Wachowski relata într-un interviu citat de Looper.com că producătorii au fost într-atât de surprinşi de premisa filmului Matrix, încât nimeni nu a înţeles de ce eroii nu au spulberat Matrix-ul „ca pe Steaua Morţii” din seria Star Wars.
Coregrafia scenelor de luptă vine din Hong Kong
Lana și Lilly Wachowski (pe atunci Laurence și, respectiv Andrew Paul) au imaginat scenele de luptă ca pe combinaţii între arte marţiale în ritm alert cu acrobaţii, genul de elemente pe care le vedem de obicei în filmele din Hong Kong.
Pentru aceasta, ei au primit o contribuţie de la un expert, apelând la maestrul de coregrafie pentru arte marţiale Yuen Woo-ping, regizorul unor filme clasice precum Drunken Master (1978), filmul care l-a consacrat pe Jackie Chan. Acesta a creat spectaculoasele confruntări corp la corp dintre Neo (Keanu Reeves) şi agenţii Matricei conduşi de redutabilul agent Smith (Hugo Weaving).
„Bullet Time”. O nouă tehnică de filmare inventată pentru surprinderea mişcării unui glonţ
Una dintre cele mai memorabile şi mai vizibile contribuţii ale lui The Matrix în istoria filmului SF, efectul special care surprinde mişcarea unui glonţ, a solicitat unele tehnici de filmare complet noi. La nivelul anului 1999 era o noutate absolută – niciun alt efect similar nu mai fusese făcut.
„Bullet Time”, cum a fost supranumit, este efectul unei împuşcături în care gloanțele se mişcă extrem de încet – suficient pentru a vedea cum se comprimă aerul în jurul lor.
John Gaeta, coordonatorul efectele speciale, a beneficiat de două influenţe când a făcut Matrix, anume filmul japonez Akira (1988) şi pe regizorul Michel Gondry. De vorbă cu revista Empire, Gaeta relata: „Videoclipurile lui muzicale au experimentat cu o tehnică complet diferită, numită morphing. Tehnica noastră era semnificativ diferită deoarece am construit-o în jurul unor obiecte ele însele în mişcare…”
Această reuşită a fost posibilă cu un platou de filmare construit de la zero, cu ecran verde, şi pe care 120 de camere de filmat statice şi două camere mobile au fost dispuse în cerc. Practic, un singur cadru a fost filmat simultan din orice unghi posibil, pe un singur plan.
Conținutul video de la toate camerele a fost folosit pentru a da efectul unei singure camere video care se plimba în jurul un glonț, de exemplu, sau al unui personaj care se lasă impresionant de mult pe spate. Sentimentul creat de ideea fraților Wachowsky a rămas în istorie.
Deşi nimic nu poate împiedica diverse copieri şi „omagii” să imite tehnica, cel puţin sintagma „Bullet Time” este marcă înregistrată Warner Bros.
Impactul trilogiei Matrix
Popularitatea lui The Matrix a deschis apetitul publicului american şi mondial pentru filmele asiatice. Analiștii consideră că The Matrix este responsabil pentru succesul din anul 2000 al lui Crouching Tiger, Hidden Dragon/Tigru şi dragon (regia Ang Lee).
Pe de altă parte, proiecte cu bugete mari precum X-Men, Charlie’s Angels, Daredevil şi Equilibrium au fost influenţate direct de trilogia Matrix. Regizorul rus Timur Bekmambetov a folosit tehnica „Bullet Time” în debutul său american, Wanted, cu James McAvoy şi Angelina Jolie. Analiştii mai consideră că succesul seriei Matrix a lansat obsesia hollywoodiană pentru trilogii.