De vorbă cu eroinele din „Paradisul lui Michelle”

În cadrul conferinţelor ABC/Disney TCA (Asociaţia Criticilor de TV) 2013, organizate la Los Angeles în luna ianuarie, Diva Universal ne-a favorizat un interviu faţă în faţă cu creatoarea serialului despre balerine „Paradisul lui Michelle” (Amy Sherman-Palladino, care a făcut şi „Fetele Gilmore” şi a făcut balet de la 4 ani) şi toate protagonistele (în afara absentei Kelly Bishop, care a jucat şi în „Gilmore”).

Serialul „Paradisul lui Michelle” are în centru o dansatoare din Las Vegas, Michelle Simms (Sutton Foster, ce are o carieră lungă pe Broadway), care ajunge nora unei profesoare de balet, Fanny (Kelly Bishop), după o nuntă la beţie. Michelle se mută în oraşul Paradise, unde soţul ei iese rapid din peisaj şi ajunge să le predea unor balerine de la studioul lui Fanny. Dintre acestea se remarcă patru tinere: Boo Jordan (Kaitlyn Jenkins) – care nu are corpul potrivit pentru balet şi se luptă cu greutatea ei, Sasha Torres (Julia Goldani Telles) – cea mai talentată din grup, Ginny Thompson (Bailey Buntain) – care e convinsă că va ajunge agent imobiliar ca mama ei, neavând încredere în talentul său şi Melanie Segal (Emma Dumont) – aiurita grupului, care are un frate geamăn după care suspină Boo.

Fetele ne-au povestit despre cum e să dansezi pe poante la filmări, Sutton ne-a împărtăşit metoda ei infailibilă de a-şi învăţa textele lungi, iar Amy a dezvăluit cum le „chinuie” pe balerine la filmări.

Cum le-aţi găsit pe cele patru balerine din poveste?

AMY SHERMAN-PALLADINO: Am avut în minte patru tipuri clare de fete şi asta îngreunează mereu găsirea unor actori potriviţi. E mult mai uşor când spui „Păi, trebuie să respire…”. Toate trebuiau să danseze pe poante. Poftim! Asta elimină 50-60% dintre candidate. Şi a fost foarte greu, de obicei postul îţi aduce 3-4 oameni dintre care să alegi, dar acum nu am avut nici o opţiune. Aşa că (atunci când a venit la audiţie Julia) ne-am spus „O avem pe Sasha”.

Fetele astea patru au fost fetele noastre. Ne spuneam: „Oh, Doamne, nu o vom găsi. Oh, Doamne… oh, uite-o. Perfect. Gata, am terminat!”.

Şi apoi (după ce ne-am apucat de treabă) a trebuit să ne obişnuim cu faptul că aveam patru fete care ne-au mai spus 77 de pagini de dialog în şapte zile (de filmare). Habar nu aveţi ce antrenament aveţi acum! Aşteptaţi să faceţi un film, la care aveţi de filmat două pagini pe zi, e o cu totul altă experienţă. Şi au trebuit să şi danseze, a fost ca o tabără de antrenamente în primele zece episoade. În celelalte opt pe care le începem acum am avut şansa (să le dezvoltăm personajele), să le cunoaştem iubiţii, părinţii, să le deschidem lumea, le-am chinuit destul: „Aşa vorbeşti, aşa dansezi, acum să te vedem jucând”. Am fost norocoasă. Am fost norocoasă la „Fetele Gilmore” şi am fost norocoasă şi aici, pentru că dacă nu aş fi găsit oamenii care stau alături de mine astăzi aici, atunci „Paradisul lui Michelle” ar fi fost ceva de genul „Hai să bem un cocktail şi să plecăm acasă”.

Sunteţi fane „Fetele Gilmore”?

EMMA DUMONT: Eu am crescut urmărind „Fetele Gilmore”. Părinţii mei s-au despărţit, aşa că îl urmăream cu mama mea. E o relaţie mamă-fiică foarte puternică în serial. Şi da, sunt fan.

BAILEY BUNTAIN: Eu am toate DVD-urile cu serialul. Şi îmi place să cred că Jess a fost iubitul meu… (râsete)

KAITLYN JENKINS: Mi-e frică…

AMY SHERMAN-PALLADINO: Minte, minte, minte (râsete). Ţi-a plăcut serialul, te uitai la el mereu, nu-i aşa?

KAITLYN JENKINS: L-am văzut. Serios. În mintea mea. Nu, a fost difuzat puţin înaintea epocii mele. (În copilărie) mă uitam la Disney Channel.

AMY SHERMAN-PALLADINO: Asta e viaţa mea acum (râsete) Am patru oameni care se uită la mine ca şi cum aş fi Matusalem (râsete).

KAITLYN JENKINS: Mă uit acum, pe ABC Family.

SUTTON FOSTER: Asta e replica mea.

JULIA GOLDANI TELLES: Păi, „Fetele Gilmore” a fost lansat când eu aveam 5-6 ani.

AMY SHERMAN-PALLADINO: O, Doamne. (râsete) Sunt atât de sătulă…

SUTTON FOSTER: Ştiu, ştiu, te înţeleg perfect.

JULIA GOLDANI TELLES: L-am văzut mai târziu, dar eram obişnuită cu stilul lui Amy înainte de a face parte din serial, aşa că abia aşteptam asta.(râsete)

Vă prefaceţi mai nepricepute în serial, în scenele de balet?

AMY SHERMAN-PALLADINO: Rolul lui Boo a fost foarte greu de distribuit, domnişoară, aşa că mulţumesc Cerului că ai apărut. Boo trebuia să fie o dansatoare grozavă, dar cu un corp greşit (pentru balet – n.r.), prin comparaţie cu tipa asta eterică de aici (arată spre Julia). Deci trebuia să găsim pe cineva care (arăta aşa), dar avea tehnica unui star rock, pe care Kaitlyn o posedă.

KAITLYN JENKINS: Mulţumesc.

AMY SHERMAN-PALLADINO: Cu plăcere. (râsete)

EMMA DUMONT: Îmi aduc aminte când am dat probe pentru serial, am citit descrierea personajului meu şi scria că Melanie are o postură greşită. Când dansam, Amy îmi tot spunea „Stai cocoşată, stai şi mai cocoşată. Stai cocoşată pe bune”. Şi în timpul episodului-pilot nu înţelegeam. Pentru că eşti învăţată de la 3, 4, 5 ani să stai într-un anume mod. Dar a fost distractiv şi interesant.

AMY SHERMAN-PALLADINO: Pe măsură ce serialul a progresat şi numerele de dans au devenit mai importante pentru noi, priceperea lor trebuie să ţină pasul cu asta. Şi odată ce le vezi făcând ceva grozav spui „În regulă, hai să ţintim şi mai sus”. Fac în continuare ore de dans, în timpul săptămânii, pentru a ne asigura că nu se rănesc (la filmări).

Sutton, ce diferenţe sunt între Hollywood şi Broadway? Ce e mai greu, ce mai uşor?

SUTTON FOSTER: E … e … e … (râsete) Amândouă au … plusuri şi minusuri. Pentru mine – care am făcut mai ales piese de teatru 20 de ani, ceea e nebunesc dacă te gândeşti la asta – ce e mai greu aici, la un serial TV, e orarul de lucru.

AMY SHERMAN-PALLADINO: E brutal.

SUTTON FOSTER: Poate fi brutal. Lucrezi uneori 12-15 ore pe zi. E greu să înveţi replici şi scenarii rapid. Când ai un spectacol în New York, faci exact acelaşi lucru în fiecare zi, nu înveţi ceva nou.

Lucrăm foarte intens trei luni cumulate. Şi ajungi să te vaiţi că nu ai o viaţă personală, că totul e dedicat serialului. Ceea ce e în regulă, pentru că iubesc să muncesc şi îmi iubesc locul de muncă. Asta ajută. La un serial TV e pozitiv faptul că fiecare zi e o oportunitate nou-nouţă. Îţi dezvolţi personajul, nu faci exact acelaşi lucru în fiecare zi. Şi odată ce ai terminat o scenă, e gata. Nu trebuie să o mai faci niciodată. (râsete) Treci la altceva. Şi asta e foarte interesant.

Sutton, cum te-ai obişnuit cu stilul rapid al dialogului din serial?

SUTTON FOSTER: Beau multă cafea şi… (râsete) Serios. Când mă gândesc la câtă cofeină beau… Clar, e o provocare, dar unul dintre motto-urile mele în viaţă este acela că iubesc provocările. Haideţi, provocaţi-mă! Şi câteodată tipa asta (arată spre Amy –n.r.) scrie… şi eu marchez (cu markerul pe scenariu replicile mele), şi marchez, şi marchez, şi marchez, şi marchez, şi marchez, şi marchez, şi marchez, şi marchez…

AMY SHERMAN-PALLADINO: E mult galben acolo.

SUTTON FOSTER: Şi îmi spun „O, Doamne!”. Mi-a scris un monolog care era atât de lung (arată cu cele degetele arătătoare o distanţă de 10 cm – n.r.). Şi mi-a spus „Era mai lung. L-am tăiat…”. Dar e interesant. Conduc maşina şi vorbesc singură, pentru că spun replici în minte. Şi avem o regulă foarte strictă în serial: trebuie să învăţăm replicile verbatim, cuvânt cu cuvânt. Aşa că muncim toate foarte, foarte mult. Şi eu petrec mult timp învăţându-mi replicile. Am prieteni, repet cu ei…

AMY SHERMAN-PALLADINO: Ea e foarte neobişnuită şi asta şi datorită faptului că are în spate antrenamentul de pe Broadway. Să ai într-un serial TV pe cineva care a fost profesionist pe Broadway e ca şi Crăciunul. Pentru că, în primul rând, nu-i poţi omorî. Apoi, pe scenă vorbesc foarte mult şi trebuie să aibă grijă să fie înţeleşi, pentru că nu au microfoane. Nu ai între sâni decât sâni. (râsete) Şi e şi spiritul ăla de „hai să facem spectacol”, care vine odată cu un profesionist de pe Broadway.

SUTTON FOSTER: Şi nu primim… nu ni se dă mâncare. Asta e bine la TV, te hrănesc. (râsete) Pe Broadway eşti norocos dacă primeşti un drops mentolat. Asta e tot. (râsete)

AMY SHERMAN-PALLADINO: Sunt câteva avantaje. Cred că tipa asta de aici (arată spre Sutton – n.r.) este foarte talentată. Poate că totul se datorează scenei, poate că a fost un dar de sus. Dar nu am văzut-o făcând nimic rău încă. Şi e uimitoare.

SUTTON FOSTER: Asta e înspăimântător de ştiut.

AMY SHERMAN-PALADINO: E uimitor de privit. Pentru că atunci când actriţa principală vine la lucru şi ştie ce are de făcut, toţi ceilalţi trebuie să urce la acelaşi nivel. Şi cineva ca ea e singurul motiv pentru care un serial ca al nostru poate exista, pentru că e foarte greu. Filmăm multe pagini, dansăm mult, dacă nu dăm 100%, se destramă totul. Şi totul începe de sus.

Sutton, ajungi să vorbeşti ca Michelle şi în timpul liber?

SUTTON FOSTER: Mi se topeşte creierul. Ideea e că buzele ţi se mişcă, iar creierul trebuie să mergă repede şi încerci să vorbeşti foarte, foarte repede şi câteodată ajung să spun „blah, lah, lah, lah” şi îmi moare creierul. E clar un act de îndemânare. Şi cred că toate începem, sper, să ne pricepem mai bine la asta.

JULIA GOLDANI TELLES: Zilele trecute, Amy îmi spune „Julia, înccearcă să vorbeşti ca un om”, pentru că pentru mine partea grea a fost – deşi pare foarte simplu – să-mi amintesc să respir; e important, pentru că altfel, ştii, poţi să mori, aşa că…

AMY SHERMAN-PALLADINO: Eu am învăţat-o asta. Domnişoarele astea de aici aproape că vorbesc prea repede câteodată şi nu am mai văzut asta niciodată. La „Fetele Gilmore” spuneam mereu „A fost grozav. Acum zi-o de două ori mai repede”, pentru că adorabila Alexis Bledel nu avea ritmul ăsta natural. Era ritmul lui (Lauren) Graham. Eu şi Lauren Graham am fi putut avea o conversaţie întreabă în cinci secunde şi terminam. Era perfect. Dar cu fetele astea, câteodată mă trezesc spunând „Bine. Grozav. Putem să încetinim ritmul puţintel? Nu ştiu ce spui. Eu am scris replicile, dar habar nu am ce zici”.

Cum e să lucrezi cu Kelly Bishop? Pare un pic înspăimântătoare…

(râd toate)

EMMA DUMONT: Chiar e. Nu…

KAITLYN JENKINS: E un pic.

SUTTON FOSTER: E uimitoare. Eu sunt fan înrăit „Fetele Gilmore”. A fost serialul meru preferat din toate timpurile. Aşa că eram obsedată de ea de atunci. Şi făceam un spectacol la New York („Anything Goes”) şi Kelly Bishop a venit pe post de înlcouitoare a unei colege. Şi am ţipat de bucurie când am auzit că ni se alătură. Şi apoi am urmărit-o peste tot. Şi o întrebam diverse, şi vorbeam cu ea… Aşa că să lucrez cu ea, e uimitoare şi e…

AMY SHERMAN-PALLADINO: E o cucoană. E grozavă.

Care credeţi că sunt răutăţile care se spun despre balerine?

EMMA DUMONT: Cred că mulţi oameni cred despre balerine că sunt nişte snoabe  sau că sunt cu capul pe sus. Multă lume mă întreabă „Chiar sunt balerinele atât de rele pe cât par?”. Şi se mai crede că suntem mereu într-o competiţie hardcore. Şi suntem. Dar cred că dansatoarele sunt ca o familie. Cu fetele (din serial – n.r.), de când le-am cunoscut, chiar şi în timpul castingului, râdeam, şi cântam rap, şi chicoteam.

JULIA GOLDANI TELLES: Eu cred că şi obiceiurile lor alimentare sunt discutate greşit. De asta m-am lovit mult mai des de când apar la TV. Mereu am fost slabă şi oamenii aşa mă ştiau. Şi acum sunt întrebată „Deci, cât de mult mănânci? Pentru că eşti foarte, foarte slabă”. Asta mi se pare o insultă la fel de mare cu aceea de a face pe cineva gras. Cred că serialul nostru vorbeşte despre asta: oamenii sunt diferiţi fizic. Şi poţi să dansezi indiferent de asta, atâta timp cât eşti pasionat. Eu cred că dansatoarele mănâncă mult mai mult decât cred oamenii că o fac. (râsete)

EMMA DUMONT: Garantez eu pentru Julia. Mănâncă mult.

SUTTON FOSTER: Dansatoarele mănâncă mai mult decât oricine altcineva.

EMMA DUMONT: Ardem atât de multe calorii încât…

SUTTON FOSTER: O farfurie cu şuncă, rasă toată.

AMY SHERMAN-PALLADINO: Ştiu că oamenii cred că dansatoarele sunt nişte prinţese eterice, de basm, dar în realitate sunt…

KAITLYN JENKINS: Rockeri.

AMY SHERMAN-PALLADINO: Transpiră mereu.

SUTTON FOSTER: Suntem atleţi.

AMY SHERMAN-PALLADINO: Sunt dure. Miros urât mai mereu. (râsete) Dansul nu e ceva uşor, demn de domnişoare, e dur. Dansatoarele sunt hardcore. Sunt mai disciplinate decât oricine altcineva în întreaga lume. Baletul te învaţă să fii tenace şi disciplinat şi, apropo, pentru că lumea e atât de mică, şansele de a te îmbogăţi sunt egale cu zero. Cred că toată lumea crede că sunt nişte zâne diafane, dar ar putea dărâma un zid dacă ar vrea. (râsete) Dansatoarele mă uimesc. Sunt plătite cu mărunţiş. Sunt ţinute afară. Poate cineva le cumpără o sticlă cu apă, poate. Lucrează de dimineaţă până seara. Câteodată nici măcare nu se gândeşte cineva să le dea un scaun. Nu fac altceva decât să muncească, să muncească, să muncească. Sunt o rasă specială.

Amy, regreţi vreo clipă că ai renunţat la dans pentru scris?

AMY SHERMAN-PALLADINO: Nu, nu, nu. Doamne, nu! (râsete) Îmi aduc aminte ziua când eram pe platourile de la „Roseanne”, era prima mea slujbă (în 1990 – n.r.). Şi la început îmi ziceam „Nu pot sta într-un birou, eu sunt o nomadă”, după care mi-am dat seama că nu mai trebuie să mă încalţ niciodată cu poante. Am fost menită să fiu scenaristă. Dansul m-a format, m-a învăţat că e important, m-a învăţat să fiu mai dură ca bărbaţii din cameră, să vorbesc mai mult ca bărbaţii din cameră. Dacă nu eşti experă în dans până la 20 şi ceva de ani, trebuie să te reorientezi. Şi asta a devastat-o pe mama mea. Până astăzi i-ar plăcea să mă vadă dansând.

Amy, cum împaci scrisul şi producţia serialului?

AMY SHERMAN-PALLADINO: Ştii, când te crezi Dumnezeu, cum fac eu… (râsete) Când ai aşa, un complex napoleonic, stalinesc, faci ca mine sau… se împacă perfect. (râsete) Eu simt nevoia să-mi bag mâinile în toate (aspectele serialului).