Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

De ziua lui, Valentin Butnaru a devenit Superman

de Redactia Tvmania

Weekend-ul trecut s-a dovedit a fi unul special, dar şi plin de mişcare  pentru Valentin Butnaru, prezentatorul  Observatorului Matinal, de la Antena 1: şi-a serbat ziua de naştere  şi a participat la un concurs important de squash “Cupa bloggerilor”.

“Aniversarea mea a fost diminică, dar pentru că tot atunci a fost programat  concursul de squash, am ales să-mi invit în oraş colegii cu o zi înainte. M-am simţit excelent în preajma lor, iar  ei mi-au făcut multe cadouri speciale. Cea mai mare surpriză si cea  care m-a şi amuzat copios, a fost aceea că mi-au personalizat o cană cu faţa mea pe un corp de Superman”, spune amuzat Valentin.

În ultima zi din week-end, prezentatorul Observatorului Matinal a participat la  concursul  de squash unde a şi câştigat trei meciuri consecutive.

“Aşa de tare m-am emoţionat când toţi cei 60 de participanţi şi spectator mi-au cântat cum nu cred că am fost vreodată. Iar MC-ul evenimentului, care este cel mai bun prieten al meu,  a zis de vreo şase ori la microfon că e ziua mea şi tot de atâtea ori m-a aplaudat o sală întreagă. Într-una dintre  pauzele concursului, băieţii din echipă mi-au făcut cinste la restaurantul din incinta sălii cu sucuri naturale, evident”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te