Homepage  / Timp liber / Nu rata!

De Ziua Mondială a Teatrului, Teatrul Masca transmite online, gratuit, două spectacole

De Ziua Mondială a Teatrului, Teatrul Masca transmite online, gratuit, două spectacole

de Redactia Tvmania

Teatrul Masca celebrează sâmbătă, 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului prin transmiterea online, în mod gratuit, a spectacolelor „Clovnii” și „Nastasia”.

Ziua mondială a teatrului, aniversată în fiecare an la 27 martie, a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru.

Pentru marcarea acestei zile, Teatrul Masca a anunțat că va transmite online două dintre cele mai apreciate spectacole din arhiva teatrului:

  • Clovnii” – plin de umor, de muzică, deconectant pentru mici și mari, este un spectacol pentru copii, de urmărit împreună cu părinții și bunicii. Așa s-ar descrie unul dintre cele mai longevive spectacole ale Teatrului Masca, care reprezintă punerea în scenă a unei teme de studiu prezentă încă de la înființarea teatrului: Clovnul.

Spectacolul va putea fi urmărit în intervalul orar 10.00-13.00, pe Youtube.

  • „Nastasia” – pornind de la textul piesea “Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, spectacolul surprinde viața colorată a mahalalei bucureștene din anii ’30, cu personaje pitorești și destine teribile marcate de dragoste și moarte. Din tabloul emoționant al suburbiilor se desprinde visul Nastasiei, dominat de conflicte puternice, realism brutal și aspirații.

Spectacolul va putea fi urmărit în intervalul orar 17.00-23.00, pe Youtube.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton