Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Decizia luată de Nicoleta Luciu, în prag de sărbători. Ce se întâmplă cu tatăl vedetei

de Andra Stana,

Nicoleta Luciu și tatăl ei par să fi îngropat securea războiului. Vedeta, care a declarat de mai multe ori că acesta are probleme cu alcoolul, a anunțat recent ce planuri are de Sărbători și cum se înțelege acum cu fiica lui cea mare.

Surorile Luciu au vorbit despre faptul că au avut parte de o copilărie chinuită din cauza tatălui lor, care consuma alcool. Acum, se pare că Nicoleta Luciu a reușit să își ierte tatăl. În acest an, ei vor petrece Crăciunul împreună. Ion Luciu va merge la Miercurea Ciuc, unde va fi alături de fiica sa, Nicoleta, dar și de fosta lui soție.

„Sunt bine, sănătos și bucuros, în același timp. De Sărbători, o să mă duc la Nicoleta, la Miercurea Ciuc, să fim cu toții acolo. Nepoțeilor le-am pregătit deja jucăriile de la Moș Crăciun. O să fie frumos”, a declarat Ion Luciu, pentru Click!.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Tatăl Nicoletei Luciu abia așteaptă să își revadă nepoții, pentru care a pregătit deja un mic cadou.

„Fetele mă ajută și cu bani! Însă nu mi-am mai văzut cei patru nepoței de trei ani, eu nu prea sunt cu drumurile lungi, până la Miercurea Ciuc, unde s-a mutat Nicoleta”, spunea, în urmă cu ceva timp, Ion Luciu.

Nicoleta și Iuliana au încercat să își ajute tatăl să scape de viciu, chiar au apelat și la specialiști.

„Tatăl meu bea de 30 de ani, dar am încercat să uit. De la 15 ani, am încercat să îmi umplu timpul. Am plecat să muncesc, să învăţ. (…) El locuieşte în apartamentul familiei, unde am stat eu cu fraţii mei şi cu mama mea.

Părinţii mei nu au divorţat, i-am separat eu. Le interzic să-şi vorbească, pentru că-şi fac rău. Pe mama am luat-o la mine, după ce am născut. Eu cred că le e mai bine aşa. (…) Când e treaz, el e un om de nota 10. Îi plătim întreţinerea, îi luăm medicamente, îi mai ducem şi pachete, dar nu-i dăm bani”, spunea Nicoleta Luciu, la TV, în urmă cu câțiva ani.

Nicoleta Luciu neagă că are probleme în căsnicie

Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo sunt căsătoriți de nouă ani. Vedeta și omul de afaceri, care locuiesc la Miercurea Ciuc, au împreună patru copii. Acum un an, a apărut zvonul cum că cei doi ar divorța la notar. Recent, vedeta a pus punctul pe „i” și a spus adevărul despre mariajul ei.

„Copiii sunt bine! Mi-au schimbat mult viața, dar chiar și așa pot să îți zic că sunt suficienți câți avem. Nu îmi mai doresc altul. Am și 42 de ani. Este ok așa cum sunt! Nu mă consider o mamă eroină că am patru copii. Sunt femei care au și câte 10 copii. Acele persoane sunt mame eroine, nu eu.

Ne creștem copiii așa cum credem, eu și Zsolt, că este mai bine și mai frumos. Soțul este și el bine, sănătos, ne este bine așa cum suntem. Ne înțelegem minunat și nu avem probleme în cuplu. Nu știu ce ai auzit tu… Nu știu ce probleme… Eu pot să îți zic că lucrurile între noi doi sunt foarte bune”, a explicat Nicoleta Luciu pentru sursa citată anterior.

Sursa foto: Instagram, Libertatea

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te