Homepage  / Seriale / Seriale americane

Decizii la început de an. O posibilă continuare a miniseriei „De la început” este în cărți la HBO

Decizii la început de an. O posibilă continuare a miniseriei „De la început” este în cărți la HBO

de Redactia Tvmania

Deși, tehnic, acțiunea miniseriei „De la început” (2020), lansată de HBO anul trecut, pe 26 octombrie, este limitată la cele șase episoade, fiind ecranizarea romanului „Ar fi trebuit să știi”, scris de Jean Hanff Korelitz (care a fost tradus și la noi), succesul său enorm deschide posibilitatea existenței unui al doilea sezon, scrie townandcountrymag.com. 

 

Chiar dacă excelenta miniserie cu Hugh Grant, Nicole Kidman și Donald Sutherland a avut o intrigă bine definită în primul sezon, care o ecraniza pe cea a romanului lui Jean Hanff Korelitz, acest lucru nu reprezintă un impediment pentru o continuare din perspectiva creatorului său, David E. Kelley. Acesta a realizat și un al doilea sezon al altei producții de mare succes, „Marile minciuni nevinovate”, difuzată între 2017 și 2019 și câștigătoare a unui număr impresionant de premii, printre care patru Globuri de Aur și opt premii Emmy. 

 

Miniseria „De la început”, concentrată asupra bogatei familii new-yorkeze Fraser, formată din psihoterapeuta Grace (Nicole Kidman), medicul oncolog pediatru Jonathan (Hugh Grant) și fiul lor adolescent Henry (Noah Jupe), a avut o mulțime de atuuri care au cucerit publicul și criticii, de la scenariul abil, cu spectaculoase răsturnări de situație și profunzime psihologică, la regia inteligentă și meticuloasă, distribuția puternică și charismatică și scenografia impresionantă (inclusiv ținutele și bijuteriile protagonistelor, în special ale lui Nicole Kidman, care au impresionat publicul). 

 

Producția a obținut patru nominalizări la recentele Globuri de Aur, pentru cea mai bună miniserie de televiziune, cel mai bun actor într-o miniserie TV – Hugh Grant, cea mai bună actriță într-o miniserie TV – Nicole Kidman și cel mai bun actor într-un rol secundar – Donald Sutherland (care l-a interpretat pe Franklin Reinhardt, tatăl personajului jucat de Nicole Kidman, un expert în finanțe pensionat). Chiar dacă finalul nu lăsa îndoieli cu privire la înfăptuirea crimei analizate pe tot parcursul său, acest lucru n-a împiedicat fanii să speculeze cu privire la existența unui al doilea sezon. 

 

„Ar fi excelent și foarte amuzant să mai realizăm un sezon, dar deocamdată acesta este doar un vis”, a precizat regizoarea Susanne Bier într-un interviu pentru Marie Claire acordat în luna noiembrie. Pe de altă parte, David E. Kelley, creatorul miniseriei, nu a exclus posibilitatea unui al doilea sezon, dar a precizat într-un interviu pentru TV Line că și despre lansarea încă unui sezon din „Marile minciuni nevinovate” a spus, la vremea sa, că nu va exista, pentru ca apoi să fie realizat, așa că și-a învățat lecția.

 

Deocamdată, rămâne să fantazăm pe marginea existenței încă unui sezon din excelentul „De la început”, fie și pentru „fabuloasele ținute purtate de personaje”, așa cum scrie „Town and Country”. În orice caz, miniseria „De la început” nu va fi ultima colaborare dintre David E. Kelley și Nicole Kidman. Cei doi au mai lucrat împreună la miniseria Hulu „Nine Perfect Strangers”, aflată deja în post-producție, care ecranizează cartea „Nouă străini”, tradusă și la noi, a scriitoarei Liane Moriarty (autoarea bestsellerului „Marile minciuni nevinovate”). 

 

Acțiunea din „Nouă străini” e plasată într-o stațiune balneară de lux, unde se întâlnesc nouă personaje extrem de diferite. Cartea a fost caracterizată drept „o încântare pentru fanii romanului «Marile minciuni nevinovate»” și „un volum pe care nu-l poți lăsa din mână”. Filmările au început în luna august anul trecut, iar miniseria va fi lansată în acest an. Alături de Nicole Kidman, care o va interpreta pe charismatica și misterioasa directoare a luxoasei stațiuni, îi vom vedea pe Melissa McCarthy, Regina Hall, Bobby Cannavale, Tiffany Boone, Michael Shannon și Samara Weaving. 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton