Homepage  / Știri / Televiziune

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac sunt în juriul show-ului „iUmor”

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac sunt în juriul show-ului „iUmor”

de Redactia Tvmania

În primăvara aceasta, Antena 1 pregătește un nou show de divertisment, „iUmor” şi aduce în lumina reflectoarelor unii dintre cei mai amuzanţi români.

Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei jurați care vor fi cu ochii pe cei mai carismatici umorişti, îşi vor ascuţi urechile pentru cele mai amuzante replici şi promit să se lase convinşi doar de cele mai bune glume în cel mai nou show de entertainment marca Antena 1.

Înainte însă de a se prezenta în faţa juriului şi a telespectatorilor, concurenţii vor avea cu siguranţă nevoie şi de încurajări, iar de acest lucru se vor ocupa cei doi prezentatori ai show-ului Şerban Copoţ şi Andrei Ştefănescu.

„Conceptul emisiunii «iUmor» îmi aminteşte de Las Vegas. Show-ul îşi propune să găsească cel mai bun număr de comedie din România, asta putând să însemne orice: dans comic, numere muzicale cu texte sau abordare în sfera comediei, stand-up, scheciuri interpretate live, imitaţii, numere de magie, pantomimă. În fond, opţiunile sunt numeroase. Ce nu va avea nicio şansă, cel puţin din partea mea, este umorul involuntar. Mă interesează oamenii care produc comedie în mod conştient, voluntar.

Per total, aş spune ca e o şansă imensă pentru cei care au ceva de dovedit în acest domeniu. Dincolo de marele premiu, pentru cel mai bun număr de comedie, alţi concurenţi vor avea ocazia de a face parte din proiecte TV în viitorul apropiat. Cred că avem stand-up-eri, actori, performeri de toate genurile. Trebuie doar să-şi facă un pic de curaj”, este convingerea lui Mihai Bendeac.

„Pe lângă «X Factor», sunt nerăbdătoare să încep un nou proiect la Antena 1, mai ales că e ceva ce nu s-a mai făcut până acum. Un show în care umorul este vedetă. În plus, juriul e de senzație: vechiul meu prieten Cheloo, de care chiar îmi era dor, și inegalabilul Bendeac. Ce ne-am putea dori mai mult?!! Trei nebuni fantastici! Avem o chimie foarte bună între noi, suntem prieteni înainte de toate și ăsta e lucru mare, se va vedea. Abia aștept să începem filmările”, spune Delia.

Cheloo ştie exact ce vrea să vadă în acest show: „Dacă un concurent o să mă impresioneze, va afla asta, dacă nu, o să-i spun şi de ce nu e locul lui acolo. Nu am venit să sperii pe nimeni, îmi voi spune cât se poate de sincer părarea. E obligaţia mea, ca jurat. Acum, că o să îi comunic în felul meu, asta e altă poveste. De urmărit!”.

„Debutul meu în televiziune, în calitate de prezentator se întâmplă sub auspicii interesante. Să îi ai colegi de platou pe titanii ironiilor, Cheloo şi Mihai Bendeac, alături de Delia şi Andrei, colegi vechi de scenă, nu poate însemna decât un singur lucru: s-a găsit reţeta pentru un show total!”, a povestit Şerban Copoţ. Iar Andrei Ştefănescu a completat: „Pentru mine rolul de gazdă a acestui proiect este o mare bucurie. Voi fi eu, cu glumele mele, cu spontaneitatea şi naturaleţea mea. Cu Şerban mă înţeleg bine, am mai colaborat înainte, sunt sigur că vom trăi momente frumoase şi ne vom distra pe cinste”.

Personalitatea explozivă a lui Mihai Bendeac, umorul sec şi sarcastic al lui Cheloo şi pofta de viaţă şi de râs a Deliei îi aşteaptă pe concurenţii dornici să demonstreze că imaginaţia românului nu cunoaşte limite în materie de umor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton