„În primul rând sunt onorată, vă mulțumesc foarte mult pentru acest premiu. Sunt foarte emoționată, nu-mi dau seama de ce, cred că sala e de vină, pentru că sala asta mie-mi amintește de audiții, din vremea liceului, când făceam tot felul de momente muzicale de sfârșit de an. Părinții mei au fost inspirați și m-au dat la un liceu de muzică, am urmat apoi niște pași naturali și probabil că de-asta sunt acum aici. Și simt nevoia să-i aplaud pe părinții mei pentru că m-au dat la un liceu de muzică. Vă mulțumesc mult încă o dată”, a declarat Delia emoționată în timp ce primea distincția „Vedeta anului” din partea lui Octavian Ursulescu.
Un an de succes consacrat, dar și unul al premierelor, așa s-ar putea rezuma 2018 pentru viața artistică a Deliei. „Acadelia”, show-ul impresionant de trei zile de la Sala Palatului, la care au asistat 12.000 de oameni s-a continuat cu primul turneu național din cariera artistei, în nu mai puțin de 13 orașe. Același show a depășit nu doar granițe în ceea ce privește standardele producției, ale coregrafiei și ale costumelor, ci a ajuns și la Londra, la sala Indigo, O2 Arena. În plus, Delia a lansat patru piese noi, în care și-a transmis mesajele nonconformist și curajos, așa cum și-a obișnuit fanii. Ele sunt: „Du-te-mă” (peste 10,2 milioane de vizualizări pe YouTube), „Despablito” (peste 38 de milioane de vizualizări pe YouTube și #1 în Trending încă din ziua lansării), „Acadele” (peste 7,7 milioane de vizualizări pe YouTube) și „Trăiește frumos”.
Premiile revistei „Actualitatea muzicală” sunt votate de colectivul de redacție după consultări cu colaboratorii din București și din țară și aprobate apoi de Biroul Executiv al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. În prezent revista este condusă de compozitorul George Balint, iar din echipa redacțională mai fac parte prof.univ.dr. Mihai Cosma (coordonatorul secțiunii de spectacole muzicale și concerte simfonice), criticul Octavian Ursulescu (coordonatorul secțiunii de muzică de divertisment) și secretarul general de redacție Costin Aslam. Anul acesta, muzicologul Mihai Cosma (la numai câteva zile după Gala de decernare de la Palatul Cantacuzino), va pleca la Londra, unde face parte din juriul celebrelor International Opera Awards (Oscarurile Operei), fiind primul român din istoria acestor celebre premii invitat ca membru al juriului mondial de specialiști care propun nominalizările și apoi votează pentru câștigătorii Oscarurilor din domeniul spectacolului de operă.
„Actualitatea muzicală”, prima revistă de muzică clasică și lejeră din România, a fost fondată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor în martie 1990. A fost prima publicație culturală care a inițiat premii de presă, oferite celor mai importante personalități din domeniile interpretare și creație muzicală și muzicologică, balet, cărți și filme documentare de specialitate, management cultural, festivaluri și concursuri de muzică.