Homepage  / Vedete / Vedete străine

Demet Özdemir are succes în carieră, nu şi în iubire

Demet Özdemir are succes în carieră, nu şi în iubire

de Redactia Tvmania

Frumoasa actriţă Demet Özdemir (26 de ani) este pe val acum în Turcia. Ea este preferata revistelor de modă, apare în reclame, iar ziariştii sunt peste tot pe urmele ei. Şi asta pentru că cel mai recent proiect al ei, serialul „Pasărea matinală” („Erkenci Kuş”) este de 3 luni pe primul loc în topul audienţelor. Producţia, o comedie romantică ajunsă la episodul 15, are succes datorită poveştii de iubire (dintre un director de agenţie de publicitate şi o angajată de-a lui), dar mai ales datorită chimiei dintre Demet Özdemir şi partenerul ei din serial, actorul Can Yaman.

De când joacă în „Pasărea matinală”, Demet şi-a mărit şi numărul de urmăritori pe Instagram ajungând la aproape 6 milioane. Totuşi actriţa traversează o perioadă mai puţin fericită în plan personal. Ea s-a despărţit de curând de iubitul ei, actorul Seçkin Özdemir („Preţul dragostei”, „O poveste de iubire”, „Suleyman Magnificul”). Cei doi erau împreună de câteva luni şi păreau foarte îndrăgostiţi, însă au decis să se despartă din cauza neînţelegerilor, anunţă haberturk.com. Totuşi, conform tabloidelor turceşti, Seçkin ar vrea să se împace cu Demet, iar în acest sens i-a trimis un frumos buchet de trandafiri pe platourile de filmare.

Fanii suspectează că Demet s-ar fi îndrăgostit de colegul ei de serial, Can. Întrebată de către ziariştii turci dacă între ei exista ceva, Demet a răspuns, zâmbind, că sunt „doar buni prieteni”, iar în cel mai recent număr al revistei „Mag”, ea a adăugat că se simte „foarte norcoasă să joace alături de el”.

Pe Demet aţi văzut-o pe micile noastre ecrane tot într-un serial comedie romantică, „Camera 309”.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton