Actrița ar fi pus punct poveștii de iubire pentru că Oguzhan nu ar fi avut intenții serioase în ceea ce o privește. Demet Özdemir, care împlinește 30 de ani pe 26 februarie, își dorea mai multă stabilitate în viața ei, asta după ce, în ultimii ani, ar fi avut relații pasagere cu actorii Can Yaman și Kerem Bürsin, știri neconfirmate însă.
Mai mult, conform onedio.com, Oguzhan – care este jurat la „Vocea Turciei”- i-ar fi făcut și câteva crize de gelozie actriței.
Acesta nu ar fi văzut cu ochi buni apropierea dintre ea și actorul Sükrü Özyildiz, partenerul ei din filmul „Tactici în dragoste”, lansat de Netflix pe 11 februarie. Demet și Sükrü s-au înțeles foarte bine la filmările acestei pelicule și de fiecare dată când au avut ocazia au declarat cât de mult se admiră, toate aceste lucruri alimentând crizele de gelozie ale lui Oguzhan.
I-au împăcat prietenii
Cei care i-au adus din nou împreună pe Demet și Oguzhan au fost prietenii lor apropiați, care le-au organizat o întâlnire surpriză. Care a și funcționat! Îndrăgostiții au stat de vorbă și au decis să-și mai dea o șansă, însă deocamdată nu vor să facă anunțul împăcării pe rețelele de socializare. Așteaptă să-și rezolve toate problemele înainte de a se afișa din nou în public.
De câteva zile, tabloidele turcești vuiesc că Oguzhan Koç este așa de fericit că s-a împăcat cu Demet Özdemir că plănuiește să o ceară de soție pe 14 februarie, chiar de Sfântul Valentin. Artistul vrea ca totul să fie perfect, într-un cadru romantic – singura problemă e că acum, cu toate detaliile din presa turcă, va fi cam greu să o surprindă pe actriță!
Demet Özdemir va putea fi văzută, începând din 11 februarie, la Netflix, în comedia romantică „Tactici în dragoste” („Love Tactics” / „Aşk Taktikleri”), pe care a filmat-o anul trecut alături de Șükrü Özyıldız, protagonistul serialelor „Steaua sufletului” și „Dragoste la prima vedere”.
Demet Özdemir, probleme în copilărie
Demet adoră să danseze (a apărut și în videoclipul lui Mustafa Sandal, „Ateş Et ve Unut”), îi place fitnessul și de trei ani este imaginea unui brand de șampon foarte cunoscut.
Și-a început cariera ca model, iar ulterior s-a îndreptat spre actorie. Primul ei rol a fost în serialul „Sana Bir Sır Vereceğim” (2013), iar pe micile ecrane de la noi aţi mai văzut-o şi în producţiile „În dragoste şi în război” și „Camera 309”.
Originară din Izmit, Demet a avut o copilărie grea deoarece ea și sora ei au fost mai mereu terorizate de tatăl lor, scriu cei de la elmaelma.com. Viața ei s-a mai liniștit când părinții au divorțat, iar tatăl ei a plecat, în sfârșit, din casă după mulți ani de violențe fizice și psihice.
Demet a reușit treptat să-și îndeplinească toate visele. A terminat liceul, iar când nu învăța dansa în diverse spectacole sau apărea în reclame. Cu banii strânși, ea a reușit să-și plătească cursurile la școala de actorie Şahika Tekand Studio. În prezent, Demet este una dintre cele mai apreciate actrițe ale tinerei generații din Turcia, iar de curând a semnat cu cei de la Disney Plus pentru a juca în serialul „Dünya İle Benim Aramda” / „Între mine și lume”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Citește și