În „Camera 309”, Furkan Palalı, cel mai bun model din Turcia în 2011, îi dă viaţa lui Onur, un tânăr care provine dintr-o familie înstărită. El este moştenitorul afacerilor de familie împreună cu nepotul său, Erol (Cihan Ercan). Amândoi îşi trăiesc viaţa şi nu se gândesc să-şi întemeieze o familie. Înainte să moară, bunicul lor lasă o scrisoare prin care pune o condiţie: cine se căsătoreste şi are un copil este cel care va prelua afacerea familiei.
Lale (Demet Özdemir) este provine dintr-o familie modestă, ea lucrând la magazinul cu flori al familiei sale. Din coincidenţă, Onur şi Lale se întâlnesc într-un local, petrec împreună, consumă alcool şi se trezesc dimineaţă, în acelaşi pat, într-o cameră cu numărul 309.
La trei luni distanţă, Onur se logodeşte cu Pelinsu (Irem Helvacioglu, protagonista serialului „Lacrimi la Marea Neagră”) chiar dacă nu era îndrăgostit de ea. Între timp, Lale află că este înărcinată. Tânăra este într-o situaţie dificilă, deoarece, în afară de numele tatălui copilului ei, nu ştie nimic despre acesta. La un moment dat, ea vede o fotografie cu ceremonia de logodnă a lui Onur. Astfel află unde îl poate găsi pe bărbat şi se duce să îi spună că aşteaptă un copil cu el. Bărbatul nu crede însă în sinceritatea ei. Nici Onur nici Lale nu vor să se căsătorească, însă părinţii lor cred contrariul.
La Pro 2 serialul „Camera 309” va fi difuzat de luni până duminică de la ora 21.00. Până la declanșarea pandemiei, Demet Özdemir (28 de ani) filma de zor pentru serialul dramatic „Doğduğun Ev Kaderindi”, în care face pereche cu Ibrahim Çelikkol („Iffet”). Filmările la acest serial, ca la majoritatea producțiilor turcești, au fost întrerupte din cauza pandemiei și cel mai probabil vor fi reluate la sfârșitul lunii mai. Mai mult, pe pagina de Instagram a serialului a fost confirmat faptul că se va face și sezonul 2.