Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Demi Moore continuă să vrea iubiți tineri

de Redactia Tvmania

Fosta doamnă Kutcher a fost văzută în compania unui bărbat de 26 de ani, alături de care se zvonește că a trăiește o poveste de iubire, scrie People.com. La doar câteva luni de la despărțirea de Ashton, Demi Moore îi răspunde fostului ei soț cu aceeași monedă.

Bărbatul, pe nume Blake Corl-Baietti, este un antrenor de fitness din California, care se ocupă și de aspectul fizic al actriței de 49 de ani.

Recent, Moore a declarat, într-un interviu acordat revistei Harpers Bazaar, că nu se consideră demnă de iubire. După anunțul că vrea să divorțeze de tânărul ei soț Ashton Kutcher, actrița nu a apărut decât rareori în atenția presei.

Acesta este primul subiect mediatic referitor la o poveste de iubire în care Demi Moore apare, chiar dacă divorțul de Ashton e departe de a fi finalizat.

Ashton Kutcher mai vrea un sezon din „Doi bărbați și jumătate”

Între timp, Ashton Kutcher se ocupă de cariera lui profesională. El a declarat, pentru site-ul Access Hollywood, că își dorește să mai apară într-un sezon din „Doi bărbați și jumătate”.

„Mă distrez mult în timpul filmărilor, lucrând cu oamenii ăștia, și ar fi interesant să revin. Contractul a fost unul de probă, bazat pe ideea: „Putem să creștem succesul show-ului? Putem să îl punem pe roate”, e explicat actorul.

Ashton i-a luat locul lui Charlie Sheen în sezonul cu numărul nouă al serialului, iar primul episod în care a apărut pe micile ecrane a adus audiențe record în Statele Unite, de aproximativ 28 de milioane de telespectatori.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te