Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Denis Hanganu și Oana Cârmaciu vorbesc despre cel de-al doilea sezon din „Sacrificiul”

de Redactia Tvmania

Sacrificiul, cel mai nou produs semnat de Ruxandra Ion, va reveni pe micile ecrane din această seară, de la ora 20:00, cu un nou sezon: Sacrificiul – Alegerea. Cel de-al doilea sezon va fi despre trei povești de dragoste atipice, dar inspirate din viața reală. 

La finalul primului sezon, Ioana (Oana Cârmaciu) și Andrei (Denis Hanganu) urmau să aibă cununia civilă. Dar, cu puțin timp înainte de nuntă, Ioana descoperă că este însărcinată. Un amalgam de gânduri și trăiri o fac să-și amintească de faptul că ea s-a culcat și cu iubirea vieții ei, Andrei, dar și cu devotatul ei prieten din studenție, Robert (Daniel Nuță). Neștiind al cui poate fi copilul, Ioana  ia decizia să plece undeva departe și să nu se prezinte la nuntă. 

Astfel că povestea celor doi va continua în sezonul doi. Oana Cârmaciu vorbește despre schimbările de care se va bucura personajul interpretat de ea, Ioana:

  • “Cel de-al doilea sezon din Sacrificiul va fi și mai palpitant decât primul, iar eu abia aștept să văd rezultatul muncii noastre. Viețile tuturor s-au schimbat sau urmează să se schimbe dramatic, povestea Ioanei și a lui Andrei va trece prin niste suișuri și coborâșuri neașteptate. Toate personajele vor fi puse în fața unor decizii foarte importante pentru viețile lor. De cele mai multe ori lucrurile nu sunt ce par a fi, ajutorul vine de unde nu te aștepți, iar viața printre altele este un lung șir de oportunități de a alege cine ești sau cine vrei să fii”. 

Denis Hanganu garantează că povestea de dragoste dintre Ioana și Andrei va fi una pe măsura așteptărilor și în al doilea sezon al serialului Sacrificiul:

“Sunt convins că sunteți curioși să vedeți care e continuarea poveștii de dragoste dintre Andrei și Ioana și vă asigur că va fi una ce nu vă va dezamăgi. O să asistăm la o maturizare frumoasă a lui Andrei, care tinde să se dezvolte armonios dorindu-și să devină un adevărat stâlp al familiei sale. În altă ordine de idei va fi un sezon plin de acțiune, cu un ritm intens al derulării eventimentelor ce sper că o să vă țină cu sufletul la gură în fiecare miercuri și joi seară. Interesant e și faptul că acțiunea este prezentată din perspectiva mai multor personaje astfel încât ni se oferă posibilitatea de a înțelege mai bine poveștile cuplurilor ce vor fi presărate cu mult suspans, momente cheie, decizii importante”.

O altã poveste o va avea în centrul ei pe Maria, interpretată de Mădălina Bellariu, care este în acel punct al vieții când nu știe încotro să o apuce. Viața ei a fost până acum nimic altceva decât un amalgam de încercări și secrete care i-au schimbat nu doar o dată destinul. Singurul care o ajută să se îndepărteze de aceste drame este Amza (Vlad Gherman), în prezența căruia se simte în siguranță și apreciată ca femeie. 

În tot acest timp, Irina Popescu (Ioana Blaj), sătulă să fie respinsă la castinguri, va face o alegere care îi va schimba viața. Tânăra actriță va lua o decizie importantă pentru a-și putea ajuta familia să iasă dintr-un imens impas financiar. Ceea ce va întâmpina Irina pe acest drum pavat cu capcane, o va face să se îndrăgostească de Bobi (Conrad Mericoffer), iubitul Divei (Oana Zăvoranu). 

Cele trei povești de dragoste vor putea fi descoperite de către telespectatori în cadrul celui de-al doilea sezon al serialului Sacrificiul – Alegerea, cel mai nou proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1, care va reveni pe micile ecrane începând cu această seară, în fiecare miercuri și joi de la ora 20:00.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te