Denis Ștefan a spus care este semnificația numelui său
Denis Ștefan a mărturisit recent care este semnificația numelui său. Numele de „Denis” a fost ales de tatăl actorului, care l-a botezat după un celebru actor american, Dennis Weaver. Așadar, se pare că actoria a fost destinul lui Denis Ștefan încă de la naștere.
„Numele meu provine de la un actor american, nu are legătură cu partea asta estică. Provine de la Dennis Weaver care a fost un actor american din anii 60-70. Tata era admiratorul lui. A jucat într-un serial, se numea „Un șerif la New York”, i-a plăcut lui că era foarte înalt, prezentabil”, a povestit Denis Ștefan pentru EGO.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Denis Ștefan n-a fost atras de actorie
Pe de altă parte, Denis Ștefan a mărturisit că nu l-a atras deloc actoria, în adolescență. Acesta voia să devină avocat, însă și-a dat seama că nu este cariera pe care își dorește s-o urmeze cu adevărat.
„Pe mine nu m-a atras actoria. Asta este o idee preconcepută. Chiar nu mi-am dorit să fiu actor până la 20 și ceva, dar, vezi, tata m-a predestinat să zic așa. Nu știu să zic de ce nu am vrut. Aveam alte lucruri în cap. Voiam să fac altceva. Voiam să devin avocat. Mi-am dat seama că este greu. Nu e că acum știu prea multe lucruri despre contracte, dar avocata mea de acum este prietena mea de atunci, la care făceam practică când eram în facultatea de Drept. Măcar asta mi-a folosit că am legat o prietenie care-mi folosește pe parte de business”, a mai povestit Denis Ștefan.
Sursa Foto: Instagram
Citește și: