Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Denise Richards s-a împăcat cu Richie Sambora

de Redactia Tvmania

Actriţa şi chitaristul trupei Bon Jovi, care au avut o relaţie de patru ani înainte de a se despărţi, în 2007, au reluat legatură şi au ieşit de mai multe ori împreună, relatează femalefirst.co.uk

O sursă a spus: „Sunt foarte fericiţi şi se întâlnesc. Nu au încetat niciodată să se gândească unul la celălalt”.

Denise Richards (40 de ani) – care are doi copii, Sam (7 ani) şi Lola (6 ani), din mariajul cu Charlie Sheen (46 de ani) şi a adoptat o fetiţă de patru luni, Eloise – susţinea că Richie Sambora (52 de ani) va juca mereu un rol important în viaţa ei.

„Richie şi cu mine împărtăşeam o uşurinţă pe care n-am mai întâlnit-o înainte. Eram capabili să fim deschişi, sinceri şi complet autentici unul cu celălalt, fără să ne judecăm.

Nu regret relaţia cu el. Am învăţat lecţii importante în perioada petrecută împreună. Poate că inima mea a fost julită, dar era pură. Richie este un bărbat minunat. A intrat în viaţa mea când aveam nevoie unul de celălalt. Întotdeauna vom avea acea legătură”, mărturisea actriţa in volumul de memorii „The Real Girl Next door”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te