Homepage  / Vedete româneşti

Denise Rifai, despre discuțiile avute cu tatăl său iordanian din cauza profesiei ei: „A acceptat foarte greu”

Denise Rifai, despre discuțiile avute cu tatăl său iordanian din cauza profesiei ei: „A acceptat foarte greu”
9

de Roxana Mirea,

Denise Rifai are o carieră înfloritoare în televiziune, însă tatăl ei nu a fost de acord la început cu acest drum pe care l-a ales ea. Se știe că tatăl ei este iordanian, iar mama ei este româncă. Prezentatoarea emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, a declarat că tatăl ei și-ar fi dorit o altă carieră pentru ea.

Denise Rifai spune că tatăl ei voia altceva pentru ea

Denise Rifai spune despre tatăl său că a fost primul ei mentor. Aceasta a mai povestit că a crescut într-o familie clasică, conservatoare, tatăl fiind stâlpul acestei „construcții”.

Tatăl meu a fost și primul meu model, mentor, prin felul lui de a fi, prin modul în care a știut să îmi cultive dorința de a face bine, de a fi implicată. Am crescut într-o familie clasică, conservatoare, tată fiind stâlpul ei. Mama a completat inflexibilitatea regulilor cu blândețea; lumina casa cu bunătatea ei. Eu și fratele meu am avut parte de multă iubire, dar în același timp am ținut cont de reguli. Am fost norocoasă să am astfel de părinți lângă mine”, a declarat Denise Rifai pentru fanatik.ro.

În continuare, prezentatorea TV a povestit că tatăl ei și-ar fi dorit o altă carieră pentru ea și că el a acceptat foarte greu alegerea ei de a lucra în televiziune.

E adevărat, tata și-ar fi dorit pentru mine altă profesie, poate aceea de arhitect, ca a lui. A acceptat foarte greu alegerea mea, dar a înțeles până la urmă că nu îmi voi schimba opțiunea și că nu era vorba de un moft, de ceva trecător. Până la urmă un părinte vrea să-și vadă copilul fericit, iar eu sunt fericită cu ceea ce am ales în profesia mea”, a mai spus Denise Rifai, pentru sursa menționată anterior.

Denise-Rifai-3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Ce spune tatăl Denisei Rifai despre emisiunea ei

Denise Rifai spune că a mai discutat cu tatăl ei despre emisiunile pe care le-a realizat de-a lungul timpului. Totuși, bărbatului nu îi surâdea această expunere la care era supusă fiica lui. Ulterior, el a realizat cât de mult iubește Denise Rifai ceea ce ce face.

„Desigur (n.r. că discutau despre emisiunile ei), pentru că mă mai urmărea. Tatălui meu nu îi surâdea această expunere a mea, interacțiunea cu tot soiul de oameni, toate tipologiile. Și consideră că această profesie vine la pachet cu multă tensiune, stres puternic care îți poate afecta viața personală.

Îmi dorea binele. Dar a realizat cât de mult iubesc ceea ce fac și energia pe care mi-o oferă profesia mea. În același timp, știe că dincolo de orice emisiune, există o motivație puternică, aceea de a face bine, de a afla adevărul, de a veni cu ceea ce pot eu în sprijinul cetății”, a mai povestit prezentatoarea TV.

În ceea ce privește întrebările pe care ea le adresează invitaților săi în cadrul emisiunii de la Kanal D și modul în care tatăl ei le percepe, Denise spune: „Tata urmărește emisiunea și știe că întrebările sunt puse cu bună credință, că nu hărțuim invitații, că vrem să oferim oamenilor o imagine cât mai aproape de adevăr. E la curent cu ce efort există în spatele realizării acestei emisiuni, pentru că îi povestesc cum decurg lucrurile.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton