Homepage  / Știri

Denzel Washington n-are prieteni actori

Denzel Washington n-are prieteni actori

de Redactia Tvmania

Actorul laureat cu Oscar pentru rolul din “Training Day” (2001) a mărturisit că nu are prieteni în rândul colegilor săi de breaslă din Cetatea Filmului, într-un interviu cu cotidianul englez The Guardian.

“De fapt, nu am niciun prieten din industrie. Prietenii mei sunt vechi. Unul s-a ocupat cu muzica, celălalt are un restaurant, iar altul e un fost jucător de baseball”, a explicat Denzel.

Întrebat de ce nu are prieteni actori, starul a replicat tranşant: “Pentru că nu-mi fac! Poate nu pup lumea în fund, poate nu mă dau bine pe lângă ei. Nu o să mă duc la o petrecere ca să fac rost de un rol. Iar apoi, când ai copii, ceilalţi prieteni devin alţi părinţi”.

Purtătorul de cuvânt al lui Denzel, care a luat parte la interviu, a menţionat că actorul a dat totuşi câteva nume de actori cu care se înţelege bine, însă acea parte nu a apărut în material. E vorba de staruri precum Tom Hanks, Mel Gibson şi Julia Roberts.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton