Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Derby-uri în România şi Anglia, diseară, la televizor

de Redactia Tvmania

Jumătatea săptămânii nu ne aduce meciurile de Liga Campionilor cu care ne obişnuisem, dar ne propune totuşi o sumedenie de meciuri tari atât în România, cât şi în Anglia şi Spania, cele mai puternice campionate de pe continent.

La noi, Dinamo Bucureşti, care a pierdut fotoliul de lider în weekend, în favoarea celor de la CFR Cluj, se deplasează pentru un meci crucial la Galaţi, împotriva campioanei en-titre, Oţelul.

Elevii lui Dorinel Munteanu n-au reuşit să repete performanţa de anul trecut şi sunt doar pe locul 5, însă ar putea să le complice şi mai mult existenţa „câinilor” în cazul unui rezultat pozitiv.

Real, obligată să câştige

Regalul fotbalistic începe, însă, cu adevărat în Anglia, unde Manchester City, la rândul ei detronată recent de concitadina United după ce se aflase pe primul loc în Premier League mai tot campionatul, joacă acasă cu Chelsea, în derby-ul etapei.

David Silva (foto, între Bosingwa şi Ramires de la Chelsea) şi colegii săi sunt obligaţi să învingă trupa londoneză pentru a mai păstra şanse la titlu, deoarece Manchester United s-a dus deja la patru puncte distanţă.

În Spania, „galacticii” de la Real, lideri în La Liga, joacă în deplasare cu Villareal după un surprinzător 1-1 cu Malaga în weekend. Întrucât Barcelona a învins ieri pe Granada, diferenţa de puncte dintre cele două forţe s-a redus la doar cinci, aşa că elevii lui Jose Mourinho trebuie să câştige pentru a aştepta liniştiţi „El Clasico” de pe 22 aprilie.

Iată programul complet al meciurilor difuzate azi de posturile autohtone:

17.00, Digi Sport 1, Petrolul – Chiajna

19.00, Digi Sport 1, U Cluj – Astra

21.30, Digi Sport 1, Oţelul – Dinamo

21.45, Digi Sport 2, Manchester City – Chelsea

23.00, Digi Sport 3, Villarreal – Real Madrid

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te