Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Deși nu face parte din grila de toamnă, „Masterchef” va continua la Pro TV

de Redactia Tvmania

Nici în această toamnă, cooking show-ul „Masterchef” nu va face parte din grila Pro TV, după ce toamna trecută s-a întâmplat același lucru, din cauza schimbării juraților.

 

Iar după eșecul din primăvara trecută (când a fost scos din confruntarea directă cu „Chefi la cuțite” după primele ediții și apoi mutat la ore oscilante aproape de miezul nopții), ne așteptam ca postul să fi renunțat la „resuscitarea” emisiunii lansate în martie 2012.

Reprezentanții postului au dezvăluit însă pentru „TVmania” că show-ul prezentat de Răzvan Fodor va reveni pe micile ecrane. “Pentru această toamnă, am pregătit o grilă de programe care reprezintă ceea ce considerăm noi combinația perfectă între formatele deja tradiționale la Pro TV, pe care telespectatorii le apreciază, și câteva formate noi și puternice, precum „Fort Boyard”, „România, jos pălăria!” sau „Pe bune?!”.

„MasterChef” rămâne unul dintre formatele reprezentative pentru Pro TV și nu vom renunța la acest show, îi pregătim o revenire spectaculoasă în curând.”

Cel mai probabil, anul viitor, în grila de primăvară.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te