2 în 1… sau despre rolete textile
Orice detaliu este important, și de aceea, de această dată ne-am oprit asupra ferestrelor. Ai cumpărat perdele frumoase, poate te-ar tenta și niște draperii, dar ce te faci cu soarele puternic din zilele de vară, care îți transformă locuința într-o baie de lumină și căldură. Nu negăm farmecul și frumusețea luminii naturale, dar parcă se simte uneori și nevoia de umbră. Aici intervine unul dintre avantajele pe care le ai dacă alegi să montezi rolete textile, o bună metodă de umbrire a camerei sau locuinței, dar oferindu-i acesteia și un plus de eleganță și stil. Detalii despre produse, cum ar fi dimensiunile, culorile sau materialele din care sunt fabricate, poți afla din magazinele de profil, sau chiar de pe internet. Noi vom încerca altceva, să îți prezentăm unele dintre avantajele acestora.
Tipuri de rolete
Potrivit specialiștilor, avem de a face cu trei tipuri de rolete textile: închise, deschise și cu sistem de zi – noapte. Cele deschise nu au o cutie care îndoaie panoul cum au cele închise, iar cele cu sistem de zi – noapte te ajută să distribui lumina solară cât mai mult posibil în locuință.
Rezistente la lumina puternică a soarelui
La prima vedere, ai putea susțin că nu ai nevoie de rolete vertical, deoarece ai perdele. Da, nimic de zi, este în regulă, doar că acestea își pierd culoarea și capătă chiar o textură mai aspră din cauza razelor puternice ale soarelui. Și, de ce să nu te bucuri de perdelele tale frumoase, care vor fi mult mai protejate grație roletelor textile? În plus, sunt perfecte să fie folosite în camera celor mici, sau chiar în toată locuința, pentru că sunt antistatice.
Raport bun preț-calitate
Cu montarea acestor rolete textile la ferestre, locuința capătă un aer modern, ceea ce cu siguranță este pe placul multora. Nici prețul nu este unul mare, iar dacă iei în calcul toate beneficiile pe care le ai, remarci faptul că ai nu un bun, ci un excelent raport preț-calitate. Pentru că da, prețul încă mai contează pentru mulți dintre noi, nu este nicio rușine aici.
Protecție ridicată
Principalul avantaj al unor rolete textile este protecția pe care o oferă. Despre cea împotriva razelor puternice ale soarelui am discutat deja, dar vrem să detaliem puțin despre cea împotriva prafului. Materialul din care sunt fabricate este unul foarte durabil, și mai mult, nu colectează praf și nu provoacă reacții alergice. Este vorba despre poliester sau textil de iută, ceea ce permite să fie folosite și de persoanele mai sensibile, care suferă de anumite alergii.
De asemenea, roletele textile au un grad ridicat de protecție și împotriva căldurii, ceea ce pe timpul verii este o adevărată binecuvântare. Da, știm, există și aerul condiționat, dar folosirea în exces a acestuia poate cauza unele probleme de sănătate – mai ales dacă neglijezi curățarea filtrelor, dar și costuri destul de ridicate la factura de energie electrică. Așa că de ce să nu folosești rolete, care sunt pur și simplu perfecte!
Gamă variată de produse
Pentru a satisfice chiar și cele mai pretențioase gusturi, producătorii de rolete textile le oferă acestora o gamă variată produse, în diferite culori sau stiluri. Este imposibil să nu găsești un model care să nu se potrivească perfect stilului în care ai ales să îți amenajezi locuința.
Ușor de utilizat
Spre deosebire de alte metode de umbrire a locuinței, roletele vertical sunt foarte simplu de utilizat. Cu un singur gest vei putea controla cantitatea de lumină naturală din interiorul locuinței. Chiar și cei mici se vor descurca perfect, așa că nu mai ezita și cumpără chiar acum aceste produse pentru camera lui sau chiar întreaga locuință!
Întreținerea roletelor textile
Întreținerea roletelor verticale este atât de simplă, încât se merita să fie trecută tot la capitolul avantaje. Au nevoie doar o aspirare regulată a prafului și uneori de o curățare simplă, cu laveta umedă. De regulă, aceste produse sunt ușor lavabile, ceea ce înseamnă că pentru a le curăța atunci când cel mic a vărsat un pahar de suc pe ele, de exemplu, nu este nevoie decât de puțină apă caldă și săpun, sau un detergent cu pH neutru.
Eventual, poți discuta mai multe despre întreținerea roletelor textile cu personalul de specialitate de la magazinul de unde le-ai cumpărat.
Cum alegi dimensiunea roletelot
Pentru a alege rolete care să se potrivească geamurilor locuinței tale, măsoară cu precizie de milimetru înălțimea și lățimea. Notează cu atenție și nu face rotunjiri. Ai grijă să măsori și distanța dintre perete și tocul ferestrei, și nu uita că este nevoie de spațiu suplimentar pentru caseta roletei.
Indiferent dacă este vorba despre ferestrele locuinței tale sau cele de la birou, roletele textile reprezintă una dintre cele mai bune alegeri pe care le poți face!