Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale româneşti

Detalii noi despre „Fructul oprit”, de la Antena 1. Marian Râlea și Adriana Trandafir fac parte din distribuție

de Redactia Tvmania

Actorii Marian Râlea și Adriana Trandafir fac parte din distribuția serialului “Fructul oprit”, care va fi lansat în curând la Antena 1.

Pentru ambii actori, proiectul este unul de suflet, având în vedere că maestrul Râlea își completează paleta de roluri cu unul de oltean, iar Adriana Trandafir își împlinește astfel marele vis de a juca într-o astfel de producție unică în România.

Marian Râlea, Adriana Trandafir și Ana Crețu formează familia Boască în noul serial pe care îl realizează Ruxandra Ion și care va putea fi urmărit de telespectatori în curând la Antena 1.

Marian Râlea este Vasile (Sile) Boască, un bucătar din Oltenia. Pe vremuri avea un restaurant renumit în Slatina, dar a pierdut toată averea și a fost nevoit să vină la București, unde, alături de soția și fiica sa, locuiește în casa rudelor. Vede mereu partea plină a paharului, indiferent de greutăți. Comentează cu umor orice situație și mereu are o pildă sau poveste de spus. Deși, face pe șeful nu iese din vorba soției și a fiicei. “Noi suntem familia Boască. Eu sunt Sile, îmi place să gătesc, mi-a plăcut dintotdeauna să gătesc. Suntem din Oltenia. Cam asta înseamnă , un alt personaj, o altă încercare de a ajunge în sufletul spectatorilor. Mă bucur că joc în sfârșit un personaj venit din Oltenia. Eu sunt din partea tatălui jumătate oltean și chiar nu am avut ocazia până acum să joc acest tip de personaj. Distribuția este excepțională, sunt sigur că o să ne facă plăcere tuturor să lucrăm la acest .” , spune Marian Râlea.

În serial, soția acestuia este Lina Boască, interpretată de îndrăgita actriță Adriana Trandafir. Fostă ospătăriță, Lina este o gospodină desăvârșită. Are mereu vorbele la ea, iar umorul nu-i lipsește. Pentru ea, Sile este cel mai deștept și cel mai frumos bărbat din lume. Își iubește fiica și o învață mereu ce să facă, deși sfaturile ei sunt demodate.

“Împreună cu Marian Râlea, colegul meu și prietenul meu de-o viață, un mare artist și mânuitor al comicului în lumea noastră, teatrală și cinematografică, suntem ca să zic așa, pârghia de echilibru înspre partea comică a povestirii. Împreună suntem cuplul despre care eu cred că este cireașa de pe tort. Noi aducem telespectatorilor toate caracteristicile frumoase ale poporului român, bunătate, ospitalitate, bucurie, dorința de a face bine, toate lucrurile frumoase la un loc, mă bucur tare mult pentru rolul ăsta. Sper să știu să îl povestesc bine, să ne iasă bine, cu toate că e mai greu la început, dar așa simt că o să fie foarte frumos și un lucru foarte bine făcut!” , declară Adriana.

Actrița a primit cu mare bucurie propunerea de a face parte din acest proiect. “Se spune că noi, taurii, obținem foarte târziu lucrurile, muncim mult pentru ele, iar atunci când le obținem aproape că nu ne mai bucurăm de ele. Dar uite că aici lucrurile nu stau așa, în sensul că am așteptat o carieră întreagă, am așteptat o viață întreagă, am așteptat să ies la pensie și mi-am dorit dintotdeauna să fac parte dintr-un asemenea proiect și cum spune Coelho, “Dacă îți dorești cu adevărat ceva, tot universul conspiră la realizarea lui”, așa și cu mine. Sunt foarte fericită că fac parte din proiectul acesta, care este prioritar pentru mine în momentul de față. A venit exact când trebuia, ca să apuc să mă și bucur de el cu adevărat. Faptul că fac parte din proiectul acesta, cu o așa o distribuție și cu o așa echipă și cu atâtea idealuri, aproape că nu pot să fac față bucuriei.”, mărturisește Adriana.

Actrița Ana Crețu este Cami, fiica soților Boască. Nu de puține ori, aceasta intră în conflict cu părinții săi din cauza opiniilor diferite.

Produs și regizat de Ruxandra Ion, după scenariul semnat de Simona Macovei și Radu Grigore, “Fructul oprit” va putea fi urmărit în curând la Antena 1.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te