Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Diana Cavallioti va prezenta „Gala umorului” (TVR 1) alături de Dragoş Huluba

de Redactia Tvmania

Sâmbătă seară, de la ora 21.00, iubitorii umorului românesc autentic primesc invitaţie la „Gala umorului”. Emisiunea ce readuce pe micul ecran imagini cu cei mai iubiţi actori ai comediei româneşti revine, din 14 martie, la TVR 1, într-o nouă formulă de prezentare: Diana Cavallioti şi Dragoş Huluba. 

Pentru că Eda Marcus se pregăteşte pentru rolul pe care îl va juca o viaţă, acela de mamă, echipa emisiunii „Gala umorului” o aduce în noul sezon, alături de actorul Dragoş Huluba, pe colega sa de la Teatrul de Comedie, Diana Cavallioti. Absolventă a liceului Dinu Lipatti şi a secţiei Actorie din cadrul UNATC (2008), Diana e cunoscută publicului român pentru roluri din filme ca „Amintiri din epoca de Aur” (1 şi 2) ori seriale precum „Cu un pas înainte” sau recentul „Umbre”.

„Să fiu invitată să prezint alături de Dragoş Huluba emisiunea „Gala umorului” a fost o mare bucurie. Nu ştiam la ce să mă aştept, nu ştiam dacă mă voi acomoda, mai ales pentru că nu ştiam ce înseamnă munca de televiziune. Tot ce ştiam era că îmi plăcea la nebunie emisiunea şi mai ales ideea de a oferi publicului revederea cu monştrii sacri ai teatrului şi filmului românesc. Este o experienţă extraordinară şi lucrez cu nişte oameni minunaţi. Acum, sper ca şi telespectactorii să se bucure de prezenţa mea alături de Dragoş”, declară actriţa, la debutul sezonului.

Bazându-se pe cunoaşterea în amănunt a Arhivei de aur a TVR, realizatorii aduc în prim plan, şi în acest nou sezon al emisiunii, o serie de producţii de divertisment din perioda anilor ’60 – ’89, mai puţin cunoscute telespectatorului de azi, dar şi unele pagini umoristice de după anii ’90, referitoare la perioada celor 2 decenii de „prezent comic” (din anii ’90 şi până azi). Scenete consacrate din teatrul românesc, nume mari precum Amza Pellea, Horaţiu Mălăele, Ştefan Bănică, Toma Caragiu sau Stela Popescu ne vor aminti, în fiecare seară de sâmbătă, cum arată umorul românesc autentic.

În prima ediţie, subintitulată „Logodna cucului cu pană sură”, telespectatorii TVR 1 vor urmări momente precum: „Tele-nunta”, avându-i în rolurile principale pe Dem Rădulescu şi Horaţiu Mălăele​ (la vârsta de 18 ani), în regia lui Titi Acs; „O notă de plată… grea”​, cu Puiu Călinescu şi Florin Tănase; „Ce bine ne-nţelegem noi doi”, episod din serialul de comedie „Tanţa şi Costel”, de Ion Băieşu, cu Coca Andronescu şi Octavian Cotescu; „Gigel şi Suzi”, scheci cu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel; „Situaţie aviară”, cu Dan Condurache, Virginia Mirea şi Cătălina Mustaţă.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te