Vedeta Acasă şi soţul ei, producătorul Ducu Ion, au revenit recent dintr-un sejur pe Riviera Franceză, unde au vizitat oraşele idilice presărate pe malul Mediteranei.
Vedeta Acasă şi soţul ei, producătorul Ducu Ion, au revenit recent dintr-un sejur pe Riviera Franceză, unde au vizitat oraşele idilice presărate pe malul Mediteranei.
Diana, interpreta Oxanei din telenovela “Iubire şi onoare”, care va avea premiera în această toamnă la Acasă, a plecat în vacanţă cu maşina, iar destinaţia principală a fost oraşul Juan les Pins, de pe Coasta de Azur.
“A fost un drum lung şi foarte frumos. Fiind obosiţi, în prima seară ne-am oprit în Budapesta, unde am rămas să ne odihnim. Am plecat dis de dimineaţă pe un drum extrem de plăcut, am admirat Ungaria şi Italia, oprindu-ne în micul orăşel Treviso”, ne-a povestit ea.
“Am nimerit în zi de sărbătoare, când mai totul era închis, dar ne-am plimbat pe micile străduţe vechi şi frumoase. Aici am mâncat cele mai bune paste carbonara, mâncărurile recomandate fiind aceste paste şi gnocchi”, a completat Diana.
Un parfum de 150 de ani
Actriţa şi soţul ei au continuat “turul” degustărilor şi după ce au ajuns în Juan les Pins, unde s-au instalat la vila închiriată, au stat la piscină şi nu au ratat specialităţile locale.
“Am făcut plajă, am vizitat orăşelele din jur, printre care s-au numărat Biot, unul dintre cele mai vestite oraşe de pe coastă, pentru vechimea şi frumuseţea locului, şi oraşul Grasse, locul unde s-a inventat parfumul, de unde mi-am cumpărat unul din 1864, din parfumeria Fragonard”, a continuat ea.
Diana nu a putut rata nici o sesiune de shopping în cea mai cunoscută destinaţie de pe Riviera: “Am făcut cumpărături la Cannes, am mâncat toate deliciile franţuzeşti şi foarte multe fructe de mare, am fost în parcul de distracţii şi în Aqua Land, unde am văzut spectacole cu morse şi delfini, am văzut pinguini şi pisici de mare”.
La casa Julietei
La întoarcere, cei doi îndrăgostiţi nu au putut ocoli oraşul lui Romeo şi al Julietei. “Am petrecut o după-amiază la Verona, unde am văzut casa Julietei şi a lui Romeo şi ne-am plimbat pe străduţele acelea frumoase, mărginite de căsuţe vechi, cu balcoane înflorate şi pline de oameni veseli”, ne-a mai povestit Diana.
Sfârşitul concediului înseamnă întoarcerea la munca de zi cu zi pentru vedeta Acasă, care va intra, din toamnă, în pielea Oxanei, personaj negativ în telenovela “Iubire şi onoare”, în care mai joacă Radu Vâlcan şi Mădălina Drăghici şi ale cărei filmări au început deja.
Oxana e fiica unui magnat rus, o femeie inteligentă, calculată şi vicleană, care ar face orice pentru a-şi atinge scopurile, mai ales după ce pune ochii pe personajul interpretat de Radu Vâlcan.