În decembrie, Diana Munteanu va împlini 44 de ani, însă vârsta este doar un număr în buletin. Prezentatoarea din weekend a matinalului de la Antena 1 este, poate, în cea mai bună formă a sa. Care este secretul? Pe lângă sport și o alimentație echilibrată întotdeauna există loc și pentru un desert irezistibil. Detalii, imediat!
De câțiva ani încoace, Diana Munteanu este o prezență constantă în matinalul Antenei 1. Alături de Florin Ristei, Ilona Brezoianu, Ramona Olaru, Nicolai Tand, iar, mai nou, și de băieții de la Noaptea Târziu, fosta absolventă a „Școlii Vedetelor” prezintă „Neatza de weekend”, în fiecare duminică.
Cum s-a adaptat la programul de lucru de la sfârșit de săptămână și cât de repede își intră în ritm la primele ore? „Se spune că nu simţi că lucrezi atunci când iubeşti ceea ce faci şi chiar aşa e! Pentru mine, munca e plăcere şi sunt sigură că se vede asta! Iubesc duminicile petrecute cu colegii mei şi, mai ales, alături de oamenii care ne urmaresc. Sunt o persoană matinală, pentru mine nu este nicio problemă să mă trezesc la 5, 6 zilnic. Ăsta îmi e programul mereu deci, funcţionez perfect! O cafea, câteodată două, şi mut munţii din loc!”, povestește Diana Munteanu.
La cei aproape 44 de ani ai săi, prezentatoarea TV este într-o formă fizică de invidiat. Care este secretul? „Sunt ani de zile de când am înțeles că, dacă reuşeşti să faci stil de viaţă din câteva reguli, totul e perfect. Mănânc sănătos şi echilibrat, fac mişcare cât de mult pot şi dorm! Trezitul devreme aduce cu el şi mersul la culcare la 22.00 – 23.00 şi e important. Cât despre ceea ce mănânc, cum spuneam, păstrez echilibrul şi, desi nu am reuşit încă să renunţ la dulce în totalitate şi sincer nici nu vreau, pentru că e cam singura mea plăcere, dacă exagerez în vreo zi, am grijă mai apoi să reduc caloric meniul”.
Și pentru că ne-a menționat despre „dulce”, am mai oținut și alte detalii despre răsfățul suprem: „Îngheţată! Fără limită! Nu pot să-i rezist! Şi plăcinta de mere a mamei”.
O mămică responsabilă
Pentru Diana, alimentația echilibrată nu este doar o componentă importantă a stilului ei de viață, ci și al fiului ei, David, în vârstă de 13 ani. Prin urmare, din frigiderul vedetei nu lipsesc… „Fructele şi legumele, clar! Mai apoi ouăle, o sursă excelentă de proteină şi sunt şi foarte săţioase. Dar, eu gătesc normal, David face şi mult sport, e şi în creştere şi are nevoie de absolut tot în permanenţă. Ca atare, gătesc mereu ciorbe şi supe, paste şi carne la cuptor, peste, legume, din toate. Şi mâncăm amândoi”.
Însă dincolo de sport și o dietă echilibrată, pentru o condiție fizică de invidiat este nevoie și de o stare psihică pe măsură. „Pentru mine vârsta e doar un număr în buletinul meu. Nu simt că am aproape 44 de ani, pur şi simplu nu-i simt. Şi cred că este o alegere, pentru oricine! Şi mai cred că este doar de voinţă şi de ceea ce cu mintea ne setăm! Si de stare! Iar eu sunt o tipă optimistă din fire şi văd întotdeauna partea plină a paharului şi plusul din orice! Şi asta mă face să iubesc viaţa şi să fiu fericită cu tot ceea ce am!”, ne-a mai dezvăluit vedeta Antenei 1.
Cât despre deja celebrul bronz al Dianei, acesta este întreținut în sezonul rece cu autobrozante: „Nu mai merg la solar de ani buni şi mă bucur că există acum produse excelente ce ţin locul bronzului natural”.
În ultima vreme, Diana Munteanu face mult sport doar acasă. „Nu fac deloc cardio, dar pentru că am un reformer pilates care e solicitant, alternez excerciţii de tot felul. Lucrez grupe musculare şi fac mult stretching”, ne-a dezvăluit vedeta Antenei 1. Cât despre destinațiile de vacanță… orice loc cu soare, nisip și mare.