Diana Munteanu Niculescu, senior reporterul de la Observator, participă în această toamnă la „Dansează printre vise”, show-ul Antenei 1 realizat după cel mai longeviv format de dans din lume.
Diana Munteanu Niculescu, senior reporterul de la Observator, participă în această toamnă la „Dansează printre vise”, show-ul Antenei 1 realizat după cel mai longeviv format de dans din lume.
Pentru Diana, experiența va fi una total necunoscută, cu atât mai mult cu cât nu a participat niciodată în niciun concurs.
„Mă bucur nespus că am revenit alături de oamenii pe care îi cunosc, pe care îi apreciez și care mi-au fost ca o familie timp de 7 ani. Am urmărit edițiile din străinătate ale show-ului, abia aștept să începem repetițiile”, a mărturisit Diana.
Diana e obișnuită cu antrenamentele fizice obositoare și cu ritmul alert pe care le presupun competițiile de nivel înalt, așa cum va fi și „Dansează printre vise”.
„Am terminat Liceul Sportiv, am practicat 8 ani atletism și m-a ajutat enorm în viață. M-a învățat să fiu un om ordonat, echilibrat și ambițios. De-a lungul timpului am simțit că tot ce am acumulat atunci mi-a folosit ulterior. Sunt sigură că și acum va fi la fel”, declară vedeta.
În această toamnă, în juriul „Dansează printre vise” (de la Antena 1) îi vom vedea pe Mihai Petre, Jojo şi Igor Munteanu (coregraf din Republica Moldova). Deși postul nu a anunțat încă data premierei, știm că emisiunea va fi difuzată duminica și va avea doar ediții live.