Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Digi 24 prezintă: „Cuba, sfârșit și început de lume”

de Redactia Tvmania

Pe turişti, Cuba îi aşteaptă cu plaje de vis, experienţe de neuitat şi poveşti de spus. Pentru locuitori, realitatea arată altfel: salariul mediu este de 19 dolari pe lună, mâncarea este raţionalizată, libertatea de exprimare – imposibilă. Ciprian Bălţoiu şi Gabriel Botoghină deschid, de luni, 12 octombrie, la Digi 24, poarta către Cuba, o insulă uitată de timp printre ruinele unui experiment totalitar.

„Vor fi cinci reportaje care vor arăta viaţa de la Havana aşa cum este ea, necosmetizată de propaganda comunistă. Vom spune lucrurilor pe nume, vom arăta cum lucrează aparatul represiv împotriva celor care încearcă să protesteze și vom povesti cum am fost «rugați» să părăsim Cuba cu patru zile înainte să ne expire viza de ziariști. Cinci reportaje care ne vor aduce aminte de vremuri de demult și care ne vor arăta faţa comunismului, la fel indiferent că e vorba de România de acum 25 de ani sau de Cuba”, spune Ciprian Bălţoiu.

Echipa Digi 24 a căutat să descopere Cuba de dincolo de faţade. Jurnalistii au găsit, în spatele clădirilor frumos colorate, poveşti despre mizerie, sărăcie şi disperare. “Nu am urmat traiectoria obișnuită a turiștilor ajunși la Havana, ci am trăit viaţa reală a cubanezului de rând. Am stat într-un cartier construit de regimul comunist în anii ’70, cu blocuri care arată jalnic. Fără apă caldă sau gaze naturale. Deși autoritățile şi-ar fi dorit să ne știe fiecare pas, am reușit să fim acolo unde nu se așteptau și am surprins viața adevărată. Am stat de vorbă cu oamenii pe stradă, am aflat cum duce cubanezul o luptă zilnică pentru mâncare”, povesteşte Ciprian Bălţoiu.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te