VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
De ce? Pentru că în urmă cu 70 de ani, societatea românească se confrunta cu cea mai puternică undă de şoc din întreaga sa existenţă. România era ocupată de Armata Roşie, iar Stalin decisese că Republica Populară Română va urma exact reţeta din Uniunea Sovietică: comunismul de război. Naţionalizarea din iunie 1948 a mers până la ultimul atelier, colectivizarea declanşată în 1949 până la ultimul petec de pământ. Bisericile au fost excluse din spitale, cantine sociale, orfelinate, şcoli. Statul, dominat de consilierii sovietici, stăpânea toate resursele şi devenise singurul angajator. Controlul conştiinţelor se voia total. Rădăcinile falimentului din anii ’80 şi foarte multe dezechilibre şi atitudini agresive sau ineficiente se găsesc în acest radicalism fără milă al anilor ’50.
Elena Tănase, realizatoarea campaniilor Digi 24 „1990 – Anul 0, era noastră”, „Coroana de Oţel”, „100 de ani de comunism” și „O sută de ani de viitor”, va încheia acest proiect în luna decembrie, când se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului, cu un documentar de lung metraj despre Revoluţia Română din 1989.