În ziua în care împlinește 10 ani, Digi24 oferă, alături de canalele din trustul media DIGI – Digi Sport, Digi FM, PROFM, UTV, Digi World, Digi Life, Digi Animal World – ajutor în gestionarea crizei umanitare din Ucraina și îndeamnă românii să se alăture campaniei, prin efectuarea unei donații lunare în valoare de 2 euro*, în mod recurent. Donațiile pot fi efectuate și pe pagina UNICEF România, putând fi realizate direct prin transfer bancar sau se pot face și sub forma unor produse necesare, prin intermediul platformei oficiale a Ministerului Afacerilor Interne, umanitar.dsu@mai.gov.ro.
De 1 Martie, jurnaliștii Digi24, Ioana Ciurlea și Claudiu Pândaru, vor aborda noua campanie Împreună pentru libertate, alături de invitați UNICEF, precum: Pieter Bult, președintele UNICEF România, Andreea Marin, Horia Tecău. Vor fi invitați inclusiv artiști de renume și voci cu personalitate din partea Digi FM și PROFM, alături de sportivi cunoscuți, colaboratori ai Digi Sport.