Homepage  / Știri

Dima Trofim și Tudorel Filimon vor participa la „Ferma vedetelor”

Dima Trofim și Tudorel Filimon vor participa la „Ferma vedetelor”

de Redactia Tvmania

Tudorel Filimon și Dima Trofim sunt următorii doi concurenți confirmați că vor intra în „Ferma vedetelor” pentru următoarele trei luni. Aceștia se alătură echipei formate până acum din Ștefan Stan, Vica Blochina, Oana Radu și Augustin Viziru.

Tudorel Filimon

Tudorel Filimon, care l-a intepretat pe Nea Popa în serialul „La Bloc”, este pregătit pentru noua experiență:

“Am fost de acord încă de la prima strigare să fac parte din echipa de “fermieri” propusă de PRO TV, gândindu-mă că a-ți duce traiul într-un spațiu neconvențional, a te comporta și a lua decizii ca acum 100 de ani, ar putea fi deosebit de incitant nu numai pentru mine, ci și pentru toți colegii mei de suferință”.

Dima Trofim

Dima Trofim a cucerit o țară întregă cu rolul său din serialul „Pariu cu viața”.

“Am fost foarte bucuros când m-au anunțat să fac parte din acest proiect. Cum am aflat despre ce e vorba, am început să caut pe internet informații pentru a mă documenta cât mai bine despre ce se întâmplă acolo. Am vorbit cu niște rude de ale mele care stau la țară și le-am mai cerut sfaturi. Sunt foarte entuziasmat de acest proiect!” – a declarat Dima.

Cele 12 vedete vor trebui să facă față condițiilor de viața de acum 100 de ani, vor trebui să învețe să locuiască împreună, să lucreze în echipă, fară intimitatea spațiului personal. Pe lângă presiunea psihică, ei vor trebui să execute și sarcinile săptămânale date de Mentorul Fermei, dar și pe cele zilnice date de gazda emisiunii, Iulia Vântur.

Te-ar putea interesa și:

Iulia Vântur va prezenta „Ferma vedetelor” | Când începe noua emisiune

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton