Homepage  / Muzică

Din 18 septembrie, intră în cinematografe documentarul „Amy”

Din 18 septembrie, intră în cinematografe documentarul „Amy”

de Redactia Tvmania

Chiar dacă a declanșat controverse înainte să apară, „Amy” încearcă să spună o poveste emoționantă despre cine a fost Amy Winehouse, dincolo de scenă.

Amy

Regizorul Asif Kapadia a folosit imagini de arhivă şi piese care nu au mai fost făcute publice pentru a realiza acest film modern, emoţionant şi energic, care pune în evidenţă lumea în care trăim într-un mod unic. E vorba despre „fata din spatele numelui Amy Winehouse”.

„A fost cu adevărat interesant să facem acest film. Foarte mulți oameni au fost emoționați când au văzut-o pe Amy fericită în copilărie și la început de adolescență. Pentru că nu au avut ocazia să o vadă niciodată fericită. Au fost oameni care au plâns văzând-o așa. I-am auzit spunând: N-am știut că a fost fericită. Ei au crezut că a fost nefericită și confuză întreaga viață”, a declarat Asif Kapadia, regizorul filmului.

Amy

Un talent unic într-o generaţie, Amy Winehouse a fost o cântăreaţă ce a captat atenţia întregii lumi. Un artist de jazz în cel mai autentic sens al cuvântului – a scris şi a cântat din suflet, folosindu-se de harul său muzical pentru a-şi analiza propriile probleme. Combinaţia dintre sinceritatea ei pură şi talentul său excepţional a creat unele dintre cele mai adorate melodii ale epocii moderne.

Succesul ei imens a venit la pachet cu o invazie a reprezentanților mass media, care, împreună cu relaţiile ei defectuoase şi stilul de viaţă precar au marcat începutul declinului ei tragic. Amy Winehouse a decedat în urma unei intoxicaţii cu alcool, în iulie 2011, la vârsta de 27 de ani.

În 15 august 2011, Amy ar fi trebuit să concerteze la București, dar cu aproximativ două luni înainte de aceasta dată, a anulat întregul turneu.

Premiera filmului in cinematografe va avea loc pe 18 septembrie.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton