Serialul difuzat afară de Syfy, „Magicienii” / „The Magicians” (2015), a ajuns anul acesta la sezonul al patrulea, iar în 2020 este așteptat următorul. Deocamdată, la HBO GO vor fi disponibile luna aceasta primele trei sezoane.
Serialul difuzat afară de Syfy, „Magicienii” / „The Magicians” (2015), a ajuns anul acesta la sezonul al patrulea, iar în 2020 este așteptat următorul. Deocamdată, la HBO GO vor fi disponibile luna aceasta primele trei sezoane.
DIVORCE/ DIVORȚ – III
Din 2 iulie, un episod în fiecare săptămână.
Al treilea sezon din „Divorț” îi are în centru pe Frances (Sarah Jessica Parker) și pe fostul ei soț, Robert (Thomas Haden Church), care au parte de surprize ce le duc viețile de după divorț în direcții neașteptate.
„Divorț” îi are în centru pe Frances (Sarah Jessica Parker, vedeta și producătoarea executivă a serialului) și pe fostul ei soț, Robert (Thomas Haden Church), care, după mai bine de un deceniu de mariaj și doi copii, se trezesc prinși în procesul complex de desfacere a relației lor. Al treilea sezon din „Divorț” îi prezintă pe Frances și Robert, care se lovesc de surprize ce le duc viețile de după divorț în direcții neașteptate.
GÖSTA
HBO GO – din 1 iulie 4 episoade, apoi 2 episoade în fiecare săptămână.
Gösta e un psiholog de 28 de ani din Stockholm care își găsește primul loc de muncă într-un mic oraș de provincie. El vrea să fie cea mai bună persoană din lume și să îi ajute pe toți cei pe care îi întâlnește. Uneori reușește, alteori nu.
Gösta (Vilhelm Blomgren) este un psiholog în vârstă de 28 de ani care primește primul său loc de muncă într-un mic oraș de provincie. Prin urmare, el se mută din Stockholm și închiriază o cabană în mijlocul pădurii. Gösta dorește să fie cea mai bună persoană din lume și să îi ajute pe toți cei pe care îi întâlnește. Uneori reușește, alteori nu.
SNOWFALL/ PRAFURI – III
Din 11 iulie, un episod în fiecare săptămână.
Los Angeles. 1984. Producția este o dramă despre începuturile epidemiei de cocaină și impactul pe care l-a avut asupra culturii orașului. Serialul urmărește poveștile unor personaje ale căror vieți se intersectează.
Sezonul trei din Prafuri are loc în vara anului 1984. Cocaina se împrăștie repede în partea de sud a orașului Los Angeles, continuându-și drumul distrugerii și al schimbării culturale. Poliția se trezește cu această epidemie la ușă, iar sergentul Andre Wright s-a decis să se împrietenească cu vecinul lui, Franklin Saint, și cu oamenii săi. În timp ce forțele locale încearcă să oprească fluxul, Teddy McDonald și CIA lucrează din greu pentru a se asigura că vânzarea cocainei în LA nu se va opri. Pentru a continua finanțarea războiului împotriva comunismului din America Centrală, Teddy va trebui să găsească noi rute în Statele Unite folosindu-se de Gustavo „El Oso” Zapata și ce a mai rămas din familia Villanueva. În timp ce mizele și pierderile cresc, jucătorii noștri încep să înțeleagă cu adevărat forța distrugătoare pe care au pus-o în mișcare, sunt forțați să îți reexamineze motivațiile și costul de a merge mai departe.
MAGICIANS/MAGICIENII
Quentin Coldwater se înscrie la Universitatea Brakebills la cursul de pedagogie magică pentru a studia magia, dar descoperă că lumea fantastică din cărțile sale preferate din copilărie este reală și reprezintă un pericol pentru umanitate.
Sezonul 1 – din 3 iulie
Bazat pe seria de cărți de mare succes scrise de Lev Grossman, serialul „Magicienii” îl are drept protagonist pe Quentin Coldwater, un tânăr de douăzeci și ceva de ani, extrem de inteligent, dar introvertit și obsedat de o serie de romane fantastice pentru copii despre un tărâm magic numit Fillory. Quentin duce o viață extrem de plictisitoare până în momentul în care este admis la un colegiu de magie foarte secret și exclusivist din New York, unde primește o educație riguroasă în practica vrăjitoriei moderne. Deși, la început, magia nu îi aduce fericirea și aventurile pe care le visează, lucrurile se schimbă când descoperă că Fillory este cât se poate de real.
Sezonul 2 – din 8 iulie
Ne întoarcem pe tărâmul magic Fillory pentru cel de-al doilea sezon din serialul „Magicienii”. După finalul primului sezon, Quentin (Jason Ralph) își dă seama că viața prietenilor săi e în pericol după întâlnirea devastatoare cu Bestia din Fillory. În timp ce Quentin aleargă prin pădure pentru a-și salva prietenii, Julia (Stella Maeve) încearcă să facă o înțelegere cu Bestia pentru a provoca moartea lui Reynard. Mai multe vrăji și noi tărâmuri magice îi așteaptă pe tinerii noștri magicieni, ale căror aventuri de abia încep.
Sezonul 3 – din 12 iulie
Serialul de succes bazat pe romanele lui Lev Grossman revine cu sezonul trei, sezon în care Quentin Coldwater (Jason Ralph) și prietenii săi magicieni se confruntă cu o lume lipsită de magie. Rămași fără puterile lor speciale, Quentin și ceilalți magicieni sunt disperați să găsească o cale prin care să restaureze magia. Dar, pentru a recâștiga ceea ce au pierdut, ei trebuie să pornească într-o călătorie epică ce nu poate fi făcută decât împreună. Acum, mai mult decât oricând, eroii noștri trebuie să se bazeze unii pe ceilalți. Soarta magiei este în joc.
THE LOUDEST VOICE/ CEA MAI PUTERNICĂ VOCE
Din 1 iulie, un episod în fiecare săptămână.
În peisajul mediatic de astăzi, un peisaj încărcat politic, nicio figură nu domină așa de tare, chiar și după moarte, ca Roger Ailes, cel ce a transformat Fox News într-o forță ce a schimbat în mod irevocabil conversația politică.
Această miniserie în șapte părți, bazată pe o carte de mare succes, se axează pe Roger Ailes (Russell Crowe), fondatorul Fox News. Pentru a înțelege evenimentele care au dus la apariția partidului republican modern, trebuie să-l înțelegem pe Ailes. Concentrându-se, în primul rând, pe ultimul deceniu, în care Ailes a devenit, fără îndoială, liderul de facto al partidului, miniseria se referă și la evenimentele importante din viața lui Ailes, inclusiv experiențele sale cu lideri mondiali ce au dat naștere carierei sale politice, dar și acuzațiile de hărțuire sexuală ce au pus capăt domniei sale la Fox News.
EL PIONERO/ PIONIERUL
Din 14 iulie, un episod în fiecare săptămână.
Documentarul urmărește viața lui Jesús Gil, un politician spaniol, mogul al fotbalului și magnat imobiliar. Controversat, excentric și profund ireverent, Gil este unul dintre cei mai fascinanți oameni publici din ultimele decenii.
„Pionierul” este un serial documentar HBO Europe despre Jesús Gil, un politician spaniol, mogul al fotbalului și magnat imobiliar. Viața plină de culoare a lui Jesús Gil este una dintre cele mai surprinzătoare și extraordinare povești din ultimele decenii ale Europei. Un personaj unic, el a spart tiparele în lumea politică, în fotbal și în piața imobiliară din Spania. Controversat, excentric și profund ireverent, Gil a știut cum să creeze legături cu oamenii și a fost adorat de mass-media spaniolă. Totuși, el a sfidat în mod constant legea și a fost urmărit ani de zile de către sistemul judiciar, care a intervenit în cele din urmă în clubul Atlético Madrid – pe care Gil l-a prezidat timp de 16 ani – și l-a demis pe Gil din funcția de primar al Marbellei. Serialul-documentar spune o poveste ce conține elemente care sunt astăzi recognoscibile în întreaga lume și provoacă o întrebare – de ce ne lăsăm, oare, seduși de anumite personaje?