HGTV aduce programe de tip reality-show și este destinația principală a celor pasionați de conținut dedicat casei, reușind să aibă printre fanii înrăiți vedete precum Michelle Obama, Reese Witherspoon sau Seth Rogen. HGTV s-a dovedit a fi o televiziune extrem de populară, cu cifre impresionante la nivel global: canalul numărul 1 în SUA pentru publicul din segmentul de vârste 25-54 de ani pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, canalul numărul 2 pentru femei și se află în continuă creștere în Polonia. HGTV își continuă dezvoltarea accelerată în Europa, odată cu anunțul lansării în segmentul canalelor free-to-air în Germania, în luna iunie anul acesta.
Andrey Stoychev, Head of Commercial Development, Distribution, Sports and Commercial Operations Discovery CEEMCA, a declarat:
„HGTV are cel mai lung timp mediu de vizionare în Europa – 42 de minute – dintre toate canalele care difuzează conținut dedicat casei. În același timp, cercetările noastre locale arată că acest tip de conținut, cel despre casă și grădinărit, este foarte popular în România (59% dintre spectatori sunt interesați de acest tip de conținut). Astfel, prin aducerea conținutului HGTV pe TLC, ne dorim să le oferim telespectatorilor noștri sentimentul de „acasă” și tot ceea ce acesta implică: spațiul, oamenii și trăirile pe care le inspiră. În același timp, suntem mândri că piețele din regiunea Centrală și de Est se află pe harta dezvoltării HGTV în Europa – credem cu tărie că acest tip de conținut alimentează pasiunile oamenilor pentru amenajarea casei, creează un spirit de apartenență la comunitate și funcționează pe diferite platforme pentru publicurile și partenerii noștri comerciali”.
Începând cu luna mai, calupul HGTV va fi difuzat pe TLC de luni până vineri, de la ora 14:00 și în weekend între 15:00 și 19:00 și cuprinde seria de renovări și design Specialist în renovări și emisiunile de vânătoare de case Câștigător la loterie, caut casă și Vânătorii de case.
Specialiști în renovări
Din 6 mai, de luni până vineri, începând cu ora 14:00 (67 de episoade a câte o oră).
Seria Specialiști în renovări îi are în prim-plan pe Chip și Joanna Gaines, experți în domeniul imobiliar, care transformă casele dărăpănate în locuri de referință, contribuind astfel la reînsuflețirea a întregi cartiere. Alături de cumpărători, cuplul renovează locuințe care se află în locuri deosebite, dar care au un design neatrăgător sau se află într-o condiție precară.
Câștigător la loterie, caut casă
Din 4 mai, în fiecare sâmbătă, în intervalul 15:00 – 17:00 (30 de episoade a câte 30 de minute).
David Bromstad îi acompaniază pe câștigătorii la loterii în căutarea unor case de vis. Indiferent de valoarea premiului, fericiții câștigători sunt interesați de piața imobiliară din întreaga lume. Vor cheltui toți banii pe un conac extravagant sau vor merge pe o investiție sigură? Telepectatorii vor afla ce se întâmplă atunci când oamenii obișnuiți pornesc în căutarea caselor, după ce au câștigat la loterie.
Vânătorii de case
Din 4 mai, în intervalul 17:00 – 19:00 (26 de episoade a câte 30 de minute).
Găzduită de Suzanne Whang, emisiunea prezintă aventurile fiecărui om, cuplu sau familie care se află în căutarea casei ideale, învățând la ce anume să fie atenți și cum să hotărască dacă o locuință este cea potrivită pentru ei. Cu liste lungi de dorințe și opinii diferite, vor găsi aceștia ceea ce caută?
Puteți vedea anunțul aici: