Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Din 7 iunie, postul Diva difuzează un nou serial, „Legile misterelor”

de Redactia Tvmania

„ Legile misterelor” („Mystery 101”)  este o nouă serie de investigații, ce vine în premieră în România, la DIVA, din 7 iunie, duminica de la 16.00! 

Oriunde poate apărea o scenă a crimei. În orașe mari sau localități mici sau chiar în propria casă. Învață cum să le rezolvi alături de Amy Winslow (Jill Wagner), un profesor specializat în ficțiune literară de la Colegiul Elmstead, și Detectivul Travis Burke (Kristoffer Polaha), nou sosit în oraș. După-amiezile de duminică vor deveni mult mai interesante. 

Amy Winslow predă literatură de ficțiune la colegiu, dar mai nou, are parte de crime învăluite în mister în viața reală, atunci când un specimen extrem de valoros dispare dintr-un laborator, când au loc o crimă și sinucidere, iar un student este declarat dispărut.  După anii în care a studiat literatura și legile misterelor, ea a devenit un expert în depistarea vinovatului. Este deasemenea, foarte pricepută la evaluarea oamenilor, motiv pentru care, atunci când îl întâlnește pe Detectivul Travis Burke, într-o cafenea locală, ea intuiește că acesta vine din Chicago, că este nou în oraș și că este recent divorțat. 

Amy și Detectivul Burke investighează împreună cazurile din Garrison, Washington. Chiar dacă relația lor începe cu stângul, Travis realizează repede că Amy este o parteneră perfectă pentru investigatii datorită simțului ei de observație, a inteligenței și intuiției. 

„Legile misterelor” pregătește o doză de suspas și acțiune pentru după-amiezile de duminică, din 7 iunie, de la 16.00, la DIVA. 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te