Homepage  / Filme Online / Netflix

Din secretele serialului „La Casa de Papel”, de la Netflix: Fiecare personaj principal are cel puțin 8 salopete roșii!

Din secretele serialului „La Casa de Papel”, de la Netflix: Fiecare personaj principal are cel puțin 8 salopete roșii!

de Redactia Tvmania

Sezonul 5 al celebrului serial de la Netflix, care va avea premiera pe 3 septembrie, a însemnat un efort colectiv, atât pentru actori, regizori și scenariști, dar și pentru cei care au creat decorurile și costumele.

Carlos Díez, creatorul costumelor, a povestit recent: „Vestimentația personajelor, care include celebrele salopete roșii folosite în timpul jafului, a fost o mare provocare. Ideea a izvorât din scenariul inițial, creat de Alex Pina.

Apoi salopetele au trecut prin diferite versiuni. Cele din primul și din al doilea sezon erau diferite de cele din prezent. Pentru sezoanele 3, 4 și 5, salopetele au fost regândite. Ultimele salopete au fost făcute în Italia. Am făcut cam 500 de bucăți.

Noua salopetă are elemente noi, cum este centura care poate fi strânsă, are fermoare noi, spatele poate fi ajustat și este prevăzută cu aerisire sub brațe.”

Fiecare personaj are cel puțin opt salopete, a mai dezvăluit Díez.

„Una este curată, una poate avea ușoare urme de murdărie, alta poate fi murdară complet, alta poate avea urme de sânge, iarăși altele pot fi pline de sânge și așa mai departe.” În plus, „niciodată filmările nu au loc în ordinea pe care o vedem pe ecran.

Așa că trebuie să avem pregătite toate costumele, inclusiv pe cele din sezoanele precedente, pentru cazul în care scenariștii vor să introducă scene din trecut, cu acțiunea plasată, de exemplu, în episodul 1 din sezonul 2. Așadar, păstrăm toate costumele pentru toate personajele”.

Poate cea mai simpatică dintre toate este minisalopeta creată pentru dihorul Sofia, care a apărut în sezonul 3. A fost cusută de însuși Carlos Díez, pentru că nu s-a găsit nimic în magazine care să semene. „A fost amuzant să vedem un dihor costumat la fel ca jefuitorii.”

 

 

Astăzi la TV:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton