Intre Dinamo si Rapid, tratatul de pace nu s-a semnat si nici nu se va semna vreodata. Nici macar la sfarsitul anilor ’90, pe vremea cand Giulestiul era colonizat cu un grup masiv de oameni emblematici pentru „ros-albi” (Mircea Lucescu, Mircea Rednic, Ovidiu Sabau, Danut Lupu), cele doua tabere nu s-au apropiat. Implantul era menit sa emancipeze Rapidul de la statutul de adversar romantic si imprevizibil la cel de forta de prim rang a fotbalului intern.
Sub teribila presiune care copleseste fotbalul romanesc in acest sezon, Supercupa capata nuante speciale. Dinamo si Rapid sunt doua dintre cele patru formatii care si-au anuntat intentia de a cuceri titlul si a primi, astfel, biletul spre grupele Ligii Campionilor. Aceasta „deschidere” e vitala, invingatoarea urmand sa intre cu un mare avantaj psihologic in campionat, al carui start e programat la doar doua zile dupa meciul din Supercupa.
Judecata prin prisma ultimelor performante, a lotului, achizitiilor de peste vara, palmaresului si rezultatelor din pregatiri, disputa pare a avea o favorita certa: Dinamo. Rapidistilor, ramasi in urma cu pregatirea, cu campania de transferuri si cu planul de bataie in noul sezon, le convine insa de minune postura de victime. Deceniile in care de la Rapid nu s-a asteptat nimic decat spectacol nu s-au sters inca din memoria colectiva. „Ignorati-ne!”, ii invita Maldarasanu, unul dintre putinii veterani ramasi in Giulesti, pe rivalii de la Dinamo.