Homepage  / Articole

Dinamo şi Rapid îşi dispută Cupa României

Dinamo şi Rapid îşi dispută Cupa României

de Redactia Tvmania

După un sezon ratat în Liga I – Rapidul lui Răzvan Lucescu a terminat pe patru, iar Dinamo pe cinci – granzii din Capitală vor să-şi salveze onoarea măcar cu o victorie în Cupă, într-o partidă transmisă de Pro TV, de la ora 21.00.

Cele două au în comun şi o dureroasă secetă de trofee, în condiţiile în care echipele din provincie au dominat Liga I în ultimii ani (CFR Cluj s-a încoronat campioană în acest weekend). Astfel, atât Dinamo, cât şi Rapid nu au mai câştigat nimic din 2007 încoace!

Pe de altă parte, „câinii roşii” nu au mai reuşit să se impună într-o finală de Cupă sau Supercupă, în faţa rapidiştilor, din 1968. Giuleştenii au fost victorioşi de fiecare dată în celelalte patru confruntări directe, ultima fiind la Supercupa din 2007.

Mai puţini spectatori ca la Steaua – Dinamo

Marius Niculae (foto), Ionel Dănciulescu şi colegii lor de la Dinamo nu au reuşit să câştige în faţa lui Ovidiu Herea şi a rapidiştilor nici în acest sezon.

În tur a fost 0-0, deşi dinamoviştii au avut un om în plus timp de o repriză întreagă, iar returul a adus tot o remiză albă.

Pe Naţional Arena din Capitală sunt aşteptaţi circa 40 de mii de suporteri – cu peste 10 mii mai puţini decât la derby-ul Steaua – Dinamo de săptămâna trecută, iar echipa care cucereşte trofeul va intra în preliminariile Europa League cu o lună mai târziu decât cea care pierde diseară.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton