Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

„Dirty Dancing” va avea o continuare. Au trecut 33 de ani de la premiera peliculei cu Patrick Swayze și Jennifer Grey

de Redactia Tvmania

Unul dintre cele mai populare filme ale anilor 80, „Dirty Dancing”/„Dans murdar” (1987), care i-a avut în rolurile principale pe regretatul Patrick Swayze și pe Jennifer Grey, va avea o continuare, după 33 de ani de la lansare, informează dailymail.com.

Jennifer Grey (60 de ani), care a intepretat atunci rolul adolescentei Baby Houseman, revine pe genericul filmului, ca actriță și ca producător executiv. Încă nu au fost aleși alți membri ai distribuției, dar s-au stabilit scenariștii: Tobias Iaconis și Mikki Daughtry (care au semnat împreună scenariile filmelor „Five Feet Apart” și „Blestemul femeii care plânge”).

Povestea originală o avea în centru pe Baby Houseman, care își petrecea vacanța de vară cu familia, în Catskills. După întâlnirea cu Johnny Castle (Patrick Swayze), un atrăgător instructor de dans, Baby îi devenea parteneră, trăind și o intensă poveste de dragoste cu el.

Filmul a intrat în cultura pop ca urmare a unui succes de casă fenomenal (220 de milioane de dolari încasări globale, la un buget de 5 milioane de dolari), fiind și prima peliculă vândută într-un milion de exemplare pe casetă video. Popularitatea lui s-a datorat charismei celor doi protagoniști (în 1988, Jennifer Grey și Patrick Swayze au fost nominalizați la Globul de Aur pentru interpretare, iar „Dans murdar” pentru cel mai bun film din categoria muzical / comedie), dar și coloanei sonore, care a cucerit clasamentele muzicale, fiind recompensată cu un Oscar și cu un Glob de Aur pentru cel mai bun cântec original, „(I’ve Had) The Time of My Life”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te