Homepage  / Televiziune

Discovery Channel revine cu al șaselea sezon din „Goana după aur”

Discovery Channel revine cu al șaselea sezon din „Goana după aur”

de Redactia Tvmania

Anul trecut, Todd Hoffman s-a ridicat din propria cenușă și și-a repus echipa pe linia de plutire, după ce ajunsese la un pas de faliment. În acest sezon, el are o parcelă bogată în aur, o echipă experimentată și deci toate șansele să-și continue încă mult timp șirul de succese recent început.

Goana după aur

Goana după aur

Dar Todd e un mare visător, anul ăsta până și echipa lui rămâne uluită de obiectivele năucitoare pe care și le-a propus. În premieră absolută, vor fi trei generații de bărbați din familia Hoffman care vor lucra pe parcela lui, căci Hunter, fiul de 16 ani al lui Todd, menține tradiția familiei. Singurul obstacol care ar mai putea sta în calea lui Todd e orgoliul lui. Va reuși cât de cât să și-l țină sub control și să devină un concurent serios pentru tânărul Parker Schnabel? Sau țelurile nerealiste pe care și le-a propus pentru acest sezon vor provoca încă o mare dezamăgire echipei Hoffman? Urmariţi-le povestea în noul sezon care va fi difuzat pe Discovery Channel începând din 5 ianuarie, în fiecare marţi, de la ora 21.00.

Goana după aur - Parker Schnabel

Goana după aur – Parker Schnabel

Între timp, Parker Schnabel e ocupat până peste cap. În sezonul trecut a reușit o victorie fără precedent, extrăgând aur în valoare de 3 milioane de dolari. Orice pe lume are însă un preț, căci pentru a reuși Parker și-a muncit nemilos echipa, așa încât mulți au ajuns să se întrebe dacă vor mai lucra vreodată pentru tânărul întreprinzător. Parker, care împlinește 21 de ani anul acesta, află pe pielea lui – și nu în cel mai plăcut mod posibil – că un sezon minier reușit nu înseamnă în niciun fel o garanție pentru cele care urmează. El e nevoit să se bizuie pe tot ce l-a învățat mult iubitul lui bunic John ca să poată evita un dezastru total. În acest sezon va avea o misiune dificilă, căci nu trebuie să se mai mulțumească doar să găsească aur, ci e timpul să învețe cum să devină un lider adevărat pentru echipa lui.

Goana dupa aur (sezonul 6)_Todd Hoffman

Goana după aur – Todd Hoffman

Tony Beets, poreclit „Vikingul”, e o adevărată legendă în Klondike. În preajma iernii, la finalul sezonului trecut, Tony era în sfârșit gata să-și repună în funcțiune utilajul de căutat aur – o mașinărie veche de 75 de ani, care valorează un milion de dolari. Anul acesta însă, el trebuie să facă în așa fel încât instalația – care nu a mai funcționat de 30 de ani – să și producă niște aur. Tony are nevoie disperată ca mașinăria să înceapă să-și amortizeze singură cheltuielile, dar mai mult ca orice își dorește să-i reducă la tăcere pe scepticii care îl consideră nebun fiindcă extrage aur în stilul căutătorilor de odinioară. În acest sezon, toți oamenii disponibili trec la muncă, căci aurul din Klondike devine o adevărată afacere de familie. Vor reuși cei din clanul Beets, prima familie de mineri din Yukon, să facă din nou funcțională o veche metodă de a scoate aurul din pământ? Sau proiectul lor se va dovedi a fi doar o mașină de tocat bani? Tony și-a propus să demonstreze că minerii de pe vremuri știau foarte bine ce fac, iar utilajele din epoca lor nu țin doar de trecutul, ci și de viitorul căutătorilor de aur din Klondike.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton