Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat, cu șapte voturi din opt, scoaterea posturilor Discovery din grila de programe a companiei de cablu RCS&RDS, scrie paginademedia.ro.
Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat, cu șapte voturi din opt, scoaterea posturilor Discovery din grila de programe a companiei de cablu RCS&RDS, scrie paginademedia.ro.
„Având în vedere că situația la care s-a ajuns în mare parte ni se datorează, aș fi preferat să așteptăm și să nu oficializăm scoaterea Discovery din grilă”, a precizat Valentin Jucan, care a mai spus că ar fi trebuit să fie aşteptate şi punctele de vedere ale Consiliului Concurenţei şi ale Autorităţii Naţionale pentru Protecția Consumatorului.
„CNA trebuie să găsească o soluție la greșeala pe care a făcut-o, de a permite RCS&RDS să-și lanseze propria televiziune”, a mai subliniat reprezentantul CNA.
Laura Georgescu, președintele CNA, a declarat – „Rolul nostru nu este să așteptăm ci să asigurăm garanția interesului public. În acest moment nu avem ce să facem. Ne-am făcut toate temele, am încercat să rezolvăm situația, dar nu putem să intervenim.”
Posturile Discovery au ieșit din grila RCS&RDS pe 1 decembrie, după expirarea acordului de retransmisie dintre cele două companii.