Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Diseară, CFR înfruntă pe Manchester United

de Redactia Tvmania

Pantelis Kapetanos (foto) şi colegii săi de la CFR Cluj au parte de primul mare test din actualul sezon de Liga Campionilor în această seară. Ei vor primi vizita celebrilor “diavoli roşii”, pregătiţi de legendarul Sir Alex Ferguson şi conduşi de staruri precum Robin van Persie şi Wayne Rooney. Jucătorii lui Ioan Andone şi-au manifestat, însă, optimismul înainte de această partidă, motivaţi fiind şi de excelentul debut din grupe de acum două săptămâni, când au învins pe Braga cu 2-0 în deplasare. În cealaltă partidă din grupa H, Manchester a bătut, acasă, pe Galatasaray cu 1-0.

Bătălii pe cinste

Tot azi mai sunt programate derby-uri precum Benfica – Barcelona şi Juventus – Şahtior, acolo unde ucrainienii antrenaţi de Mircea Lucescu se deplasează la o echipă care nu a mai pierdut în campionat de mai bine de un an.

Mâine le va veni rândul campioanelor Angliei şi Germaniei să se dueleze, în partida Manchester City – Borussia Dortmund, în vreme ce Porto le va întâlni pe superstarurile celor de la P.S.G., precum Zlatan Ibrahimovic şi Thiago Silva.

Iată programul complet al partidelor de Liga Campionilor din aceste zile:

Azi (2 octombrie)

20.00, Digisport 2, Spartak Moscova – Celtic

21.45, Digisport 1, CFR Cluj – Manchester United

21.45, Digisport 2, Benfica – Barcelona

21.45, Digisport 3, Galatasaray – Braga

21.45, Dolcesport 2, Juventus – Şahtior

Mâine (3 octombrie)

19.00, Digisport 1, Zenit – Milan

21.45, Digisport 1, Ajax – Real Madrid

21.45, Digisport 2, Manchester City – Borussia Dortmund

21.45, Digisport 3, Porto – PSG

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te