Homepage  / Știri

Diseară, Chelsea şi PSG se luptă în sferturile Ligii Campionilor

Diseară, Chelsea şi PSG se luptă în sferturile Ligii Campionilor

de Redactia Tvmania

Echipa londoneză, pregătită de portughezul José Mourinho, are o misiune dificilă pe teren propriu în returul sferturilor de finală ale UEFA Champions League, după ce a pierdut în turul din capitala Franţei cu Paris Saint-Germain, scor 1-3.

Eden Hazard a marcat din penalty pentru Chelsea, anulând avantajul oferit parizienilor de Ezequiel Lavezzi, însă un autogol al lui David Luiz şi o reuşită spectaculoasă a lui Javier Pastore au consfinţit victoria lui PSG, care e favorită acum la un loc în semifinalele competiţiei.

Echipa franceză trebuie să se descurce fără golgeterul Zlatan Ibrahimovic, care e accidentat, aşa că starul uruguayan Edinson Cavani (foto) va conduce atacul lui PSG.

În cealaltă partidă din sferturi programată azi, Borussia Dortmund are misiune imposibilă acasă cu spaniolii de la Real Madrid, care i-au surclasat pe nemţi cu 3-0 în turul din capitala Spaniei.

Iată programul meciurilor difuzate azi de posturile noastre:

21.45, Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1, Chelsea – Paris Saint Germain

21.45, Digi Sport 2 şi Dolce Sport 2, Borussia Dortmund – Real Madrid

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton